Infofinanciar > Info > Ajutor de la stat! Românii pot primi cel puțin 750 de lei în ianuarie
Info

Ajutor de la stat! Românii pot primi cel puțin 750 de lei în ianuarie

Bani, Sursă foto: Antena 3 CNN
Sursă foto: Antena 3 CNN

Reprezentanții Guvernului au anunțat că au pregătit un „Pachet de criză” care va fi înmânat românilor în luna ianuarie 2023. Potrivit autorităților, acesta este compus din procentul de majorare a pensiilor, banii primiţi pentru alimente de românii cu venituri mici și de un sprijin financiar separat reprezentând diferenţa de până la 4.000 de lei.

De asemenea, în luna februarie 2023, românii vor avea pensiile majorate, cel mai probabil, cu 10%. Dacă ne referim la salariați, aceștia vor avea și ei renumerațiile mărite. Potrivit ministrulu Finanțelor Publice, Adrian Câciu, veniturile românilor vor fi crescute cu ajutorul unui fond de 16,5 miliarde de lei.

Bani pentru facturi și alimente

Consumatorii români ar putea vouchere pentru facturi în valoare de 500 sau 600 de lei, în timp ce pentru pensionari cu drepturi mai mici de 2300 de lei s-ar putea acorda un ajutor, sub forma one-off, pentru a acoperi diferenţa până la 4.000 de lei.

Totodată, Executivul are de gând să mai acorde suplimentar 250 de lei pentru achiziționarea alimentelor. Banii vor fi oferiți românilor prin intermediul cardurilor, o dată la două luni, scriu cei de la Antena 3.

250 de lei pentru alimente până de Crăciun

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că românii care beneficiază de vouchere sociale vor primi 250 lei înainte de Sărbători pentru a-și cumpăra alimente.

„O veste bună pe care vreau să o anunț este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranșei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”, a susținut Boloș.

Potrivit legii, mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului)

2) implicarea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română

3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Astfel, tranșa a patra a voucherelor sociale trebuie să parcurgă următorul traseu:

a)emitere:

– Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF: 05.12.2022-09.12.2022

– Prelucrarea datelor de către CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale 05.12.2022-09.12.2022

b)distribuire:

– Permanent în funcție de lista actualizată a beneficiarilor

c) încărcare:

– 12.12.2022-16.12.2022.

Cei care beneficiază de voucherele sociale sunt:

a) pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

f) persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.