Dioxidul de carbon este cel mai cunoscut inamic vizat în lupta pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Dar nu și singurul. Protoxidul de azot (N2O), generat în mare parte de îngrășămintele agricole, are un potențial de încălzire globală de aproape 270 de ori mai mare.
Atunci când vine vorba de emisiile de gaze cu efect de seră, lumea se gândește, automat, la marii generatori de dioxid de carbon. Precum fabricile de ciment, de exemplu, unde emisiile de CO2 fac parte din procesul de producție. Sau vehiculele cu motoare cu combustie internă, pe care Uniunea Europeană vrea să le înlocuiască cu automobile electrice. Există însă și surse de poluare mai puțin popularizate, dar la fel de nocive pentru mediu. Una dintre acestea este agricultura, care, prin utilizarea intensivă a îngrășămintelor pe bază de azot, generează emisii tot mai mari de protoxid de azot (N2O).
Deși nu se bucură de aceeași atenție ca dioxidul de carbon, N2O este cel puțin la fel de dăunător. Clasat pe locul trei în ierarhia gazelor cu efect de seră ca pondere (7%), după CO2 (65%) și metan (16%), protoxidul de azot este mai puternic decât acestea. Gazul persistă în atmosferă și afectează drastic stratul de ozon. N2O este cotat cu un potențial de încălzire globală de aproape 270 de ori mai mare decât dioxidul de carbon. Iar efectul este cumulativ.
Un studiu recent, publicat în revista „Earth System Science Data“, arată o creștere accelerată a emisiilor de N2O cauzate de om. Conform sursei citate, în ultimii 40, acestea s-au majorat cu 40%.
Agricultura, principala sursă de emisii de N2O
Cauza creșterii o reprezintă, în principal, utilizarea pe scară extinsă a îngrășămintelor cu azot și a gunoiului de grajd în agricultură, pentru a satisface cererea tot mai mare de hrană.
Agricultura este responsabilă de aproape trei sferturi din emisiile de protoxid de azot de origine umană din ultimii ani. Arderea combustibililor fosili și biomasa contribuie și ele, dar într-o măsură mult mai mică. În plus, contribuția acestora se diminuează lent din 1980 încoace.
Îngrășămintele pe bază de azot reprezintă principalii contributori. Gunoiul de grajd provenit din creșterea intensivă a animalelor este responsabil de aproximativ 30%.
O sursă mai mică, dar în creștere rapidă, este acvacultura. De exemplu, în China piscicultura a generat o creștere a emisiilor de N2O de 25 de ori în ultimii 40 de ani.
În prezent, concentrația de N2O din atmosferă este cu 25% mai mare decât la începutul anilor ’80. În ultimii patru ani, acumularea a accelerat, fiind cu 30% mai rapidă decât în decada anterioară.
Țintele de mediu, tot mai greu de atins
În aceste condiții, autorii studiului citat avertizează că obiectivul pe termen lung al Acordului de la Paris (din 2015), de a limita încălzirea globală sub 2 grade Celsius, este în mare pericol. Cercetătorii subliniază că, pentru atingerea țintei, este necesară o scădere a emisiilor umane de N2O cu minim 20% până în 2050.
Reducerea utilizării azotului în agricultură este însă dificilă. Problema este complexă, pentru că afectează direct producția de hrană și securitatea alimentară. Subiecte delicate mai ales în contextul geopolitic actual.
Legătura dintre evoluția cererii de mâncare și cea a nivelului de emisii este directă. Între 1960 și 2020, populația lumii a crescut de la 3,08 miliarde de oameni, la 7,7 miliarde. Producția de îngrășăminte cu azot s-a majorat și ea cu 95%. Saltul a fost de la 12,8 milioane de tone, la 112,7 milioane de tone pe an.
Firesc, având în vedere că îngrășămintele pe bază de azot sunt critice pentru creșterea productivității culturilor agricole. De aceea, sunt utilizate pe scară largă mai ales în țările cu populații mari.
Campionii emisiilor de N2O
Principalele țări poluatoare în topul N2O sunt: China (16,7%), India (10,9%), SUA (5,7%), Brazilia (5,3%) și Rusia (4,6%).
La capitolul creșteri de emisii, pe primul loc se situează însă India, cu 157% în perioada 1980-2020. Podiumul este completat de China, cu 135%, și Brazilia, cu 131%.
În Brazilia, ca și în Indonezia, situația este înrăutățită de defrișările masive realizate pentru a face loc culturilor și creșterii animalelor. Acestea amplifică atât pierderile de azot din surse naturale, cât și emisiile de gaze cu efect de seră. Fenomenul este accelerat de practicile agricole din ce în ce mai intensive.
China însă, ca și Rusia, depune eforturi active de a reduce emisiile. La acest capitol, Europa este campioană. După ce a ocupat primul loc în 1980, a reușit o diminuare cu aproape 31% până în 1990. Scăderea a fost asigurată însă nu de agricultură, ci de reducerea utilizării combustibillor fosili și a emisiilor industriale. Strategie adoptată, de altfel, de mai multe state.
Printre țările care au obținut reduceri notabile de N2O se numără Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Cea din urmă a impus în 2021 o cantitate limită de îngrășăminte cu azot ce poate fi utilizată la hectar.
Și Canada a stabilit voluntar o scădere cu 30% a emisiilor cauzate de îngrășămintele cu azot. Însă măsura este criticată, pentru că nu a fost stabilită prin consultare cu agricultorii.
Soluțiile sunt de viitor
Situația din Canada se regăsește în mai multe țări. Reducerea emisiilor de N2O necesită o combinație de politici publice și adoptarea de inovații tehnologice.
Experții estimează că politicile pot încuraja fermierii să adopte practici eficiente din punct de vedere al utilizării azotului prin programe de stimulare financiară.
Inovațiile tehnologice țin de zona agriculturii de precizie. Folosirea echipamentelor de teledetecție și a celor ghidate prin satelit poate ajuta agricultorii să varieze doza de îngrășăminte aplicate. Iar prin optimizarea gestionării nutrienților se pot reduce pierderile de azot și scădea emisiile de N2O.
O altă direcție este dezvoltarea și adoptarea de îngrășăminte eficiente din punct de vedere al azotului. Ca de exemplu formulările cu eliberare controlată și inhibitorii de nitrificare.
Însă, până când aceste măsuri vor fi adoptate, va dura. Ca urmare, estimările pentru orizontul apropiat sunt de creștere a emisiilor de N2O. „Motorul dominant al creșterii oxidului de azot atmosferic provine din agricultură. Iar cererea tot mai mare de alimente și furaje pentru animale va crește și mai mult emisiile globale de oxid de azot“, a concluzionat profesorul Hanqin Tian, directorul Centrului Internațional pentru Cercetarea Climei și Schimbărilor Globale.
