Infofinanciar > Info > Agricultorii și antreprenorii vor beneficia de ajutor din partea statului. Ce sume va aloca Guvernul
Info

Agricultorii și antreprenorii vor beneficia de ajutor din partea statului. Ce sume va aloca Guvernul

Agricultorii și antreprenorii vor beneficia de ajutor din partea statului. Ce sume va aloca Guvernul
Sursă foto: arhivă

Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat decizia de acordare a unui ajutor, de la stat, pentru antreprenori și agricultori.

Producătorii de tomate vor beneficia de sprijin în urma creșterii crizei la motorină. „Guvernul continuă să asigure resurse financiare pentru plata ajutoarelor de stat destinate susținerii antreprenorilor. În acest sens, suma de 300 de milioane de lei, credite bugetare, va fi alocată pentru luna iulie”, a declarat Mihai Constantin.

Prin urmare, statul va oferi ajutoare pentru a încuraja investițiile pentru dezvoltarea agriculturii. Această dezvoltare ar însemna un număr de locuri de muncă mai numeros și finanțarea unor programe de garantare. Astfel, ar avea un impact important în economie, potrivit adevarul.