Lumea la zi

Adio dialog între Macron și Putin! Rusia a trecut Franța pe lista neagră

Adio dialog între Macron și Putin! Rusia a trecut Franța pe lista neagră
Sursa foto: capital.ro

În ultimele două luni, președinții Emmanuel Macron și Vladimir Putin nu au mai vorbit la telefon. În trecut, cei doi obișnuiau să vorbească destul de des, mai ales, în contextul conflictului din Ucraina, înainte de începerea acestuia, cât și ulterior, odată cu escaladarea acestuia.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că Franța este acum considerată o țară „neprietenoasă”, iar discuțiile dintre cei doi lideri sunt „inutile”.

„Ei bine, mai întâi Franţa este un stat neprietenos în ceea ce priveşte acţiunile pe care le întreprinde faţă de ţara noastră”, a declarat Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări privind absenţa discuţiilor telefonice recente între cei doi lideri, citat de Agerpres

„Ei nu se sună pentru că estimează că nu a venit momentul şi că în prezent pur şi simplu nu este necesar. Dacă vor simţi că este necesar, se pot suna imediat”, a afirmat Dmitri Peskov.

Ultima convorbire pe care au avut-o cei doi la fost la data de 28 mai. Pe linie se afla și cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, intrat în funcție anul trecut, în 2021. Cei trei au discutat într-un apel telefonic comun despre problema conflictului din Ucraina, cu precădere a situației soldaților ucraineni luați prizonieri de armata rusă.

Într-o convorbire de 80 minute cu Putin, Scholz şi Macron „au insistat asupra unei încetări imediate a focului şi a retragerii trupelor ruse”, se arată într-un comunicat al guvernului german, citat de Agerpres.

Cei doi președinți ai Franței și Germaniei l-au invitat pe Vladimir Putin „să  vină la negocieri directe serioase cu președintele ucrainean și să gasească o soluție diplomatică a conflictului”. Convorbirea a avut loc în contextul solicitării din partea celor doi doi lideri occidentali lui Vladimir Putin a găsirii unei variante de a ameliora situația gravă din Ucraina privind populația de acolo, cât și soarta soldaților ucraineni luați prizonieri de forțele ruse, dar și situația alimentară globală care este afectată în urma acestei ofensive pornite de Rusia.

Putin si Macron au avut multiple convorbiri telefonice și nu au ajuns la niciun consens

Înainte de această ultimă convorbire, Putin și Macron au vorbit la telefon de mai multe ori, la începutul lunii mai, în martie și de cinci ori în cursul lunii februarie, în luna în care tensiunea era la cote maxime și se pregătea să izbucnească într-un conflict.

Cei doi au discutat față în față la Moscova, la 7 februarie, chiar cu două săptămâni înainte ca trupele ruse să intre în Ucraina.

Criticii il acuză pe Macron pentru nereușita de a reveni războiul

Criticii președintelui francez susțin că eforturile diplomatice importante ale lui Macron nu au reușit să prevină războiul. Susținătorii lui Macron spun, de altfel, că Macron este acum unul dintre liderii occidentali care cunoaște cel mai bine mentalitatea lui Putin în acest moment crucial.

Macron a depus eforturi de a menține un dialog cu liderul Moscovei, fiind unul dintre puţinii președinți europeni care a încercat să păstreze acest dialog cu liderul de la Kremlin. Pentru acest aspect el a fost criticat în repetate rânduri de unii parteneri estici și baltici din Europa, întrucât aceștia consideră că nu a depus suficiente eforturi pentru a găsi o soluție de a-l opri pe Putin din această invazie.

Declarația Rusiei potrivit căreia Franța este o țară „neprietenoasă”, reprezintă o reacție la decizia Franței de a se alia cu celelalte state europene pentru a impune sancțiuni Rusiei.

O listă întreagă de țări neprietenoase are Rusia

Franța se alătură Statelor Unite, Australia, Canada, Regatul Unit, Noua Zeelandă, Japonia, Taiwan și Coreea de Sud, precum și celorlalte 26 de state membre ale Uniunii Europene, în categoria statelor neprietenoase.

Între timp, în eforturile sale de a întări legăturile cu aliații rămași, Vladimir Putin i-a spus săptămâna trecută liderului turc Recep Tayyip Erdogan că speră să semneze un acord pentru a stimula relațiile comerciale și economice.

„Sper că astăzi vom putea semna un memorandum relevant privind dezvoltarea legăturilor noastre comerciale și economice”, a spus Putin, în timpul întrevederii lor de patru ore în stațiunea Soci, la Marea Neagră.