Arhipelagul Svalbard din Arctica este considerat parte a Norvegiei, însă, în baza unor acorduri internaționale, aici există mai multe așezări rusești. Și tocmai aici se află cea mai nordică biserică ortodoxă rusă, la 78 de grade latitudine nordică.
La Conferința de la Paris din 1920 a fost semnat un acord privind statutul special al Svalbard-ului: acesta stabilea suveranitatea Norvegiei asupra arhipelagului, dar permitea și altor state să desfășoare acolo activități economice și științifice.
Din punct de vedere istoric, în afară de Norvegia, doar Rusia a avut o prezență semnificativă acolo.
Biserica din Svalbard
Pentru cărbune
Practic, până la sfârșitul secolului al XX-lea, ambele țări au exploatat cărbune aici, dar, cu timpul, rezervele s-au epuizat, iar exploatarea a încetat să mai fie profitabilă. Una câte una, minele au fost scoase din uz. În prezent, aici mai există doar câteva orașe norvegiene (cel mai mare dintre ele, Longyearbyen, are o populație de 2.000 de persoane) și orașul rusesc Barentsburg, cu o populație de doar 500 de persoane.
Locuitorii sunt în principal mineri și familiile lor, care locuiesc aici încă din epoca sovietică, precum și lucrători prin rotație, care vin aici pentru a extrage cărbune (pentru consumul local) sau lucrează în centrul turistic local, oferind tururi în jurul satelor abandonate și a coastei Mării Barents.
Pe locul prăbușirii unui avion
În 1996, aici a avut loc un teribil accident aviatic: în timpul aterizării, un avion Tu-154M de la Moscova, care transporta mineri de la compania Arktikugol, s-a prăbușit, ucigând toate cele 141 de persoane aflate la bord. În memoria acestei tragedii, la centrul cultural local au fost construite o capelă a Sfântului Mandylion și o capelă a Adormirii Maicii Domnului.
În Barentsburg nu există un preot ortodox rus cu normă întreagă, dar se țin slujbe cu ocazia sărbătorilor religioase. Biserica Ortodoxă Rusă trimite preoți aici de câteva ori pe an. Unul dintre primii care a venit a fost actualul patriarh, Kirill: în 1997, la prima aniversare a accidentului, el – pe atunci mitropolit de Smolensk și Kaliningrad – a venit aici pentru a sfinți capela.
Frigul din Svalbard
Un loc fără atei
Arhiereul Andrei Bliznyuk, care a vizitat Barentsburgul în 2013, își amintește: „Oamenii de acolo sunt foarte deschiși și primitori. Ori de câte ori mă plimbam prin așezare, mulți veneau la mine, îmi puneau întrebări, cereau o binecuvântare. Dintre toți oamenii cu care am vorbit, nu am întâlnit niciun ateu. Erau sceptici, erau oameni care erau chinuiți de întrebări dificile: soția cuiva a murit, soțul cuiva a plecat, iar ei sufereau și căutau sprijin.”
Preoții călătoresc singuri în arhipelag: trimiterea mai multor persoane este prea costisitoare. În timpul liturghiei, se spun întotdeauna rugăciuni pentru minerii care au fost uciși aici.
Pe lângă slujbele de la biserica din Barentsburg, preoții care sosesc de pe continent coboară și în minele locale. Și nu doar pentru a vorbi cu muncitorii din minele de cărbune. Părintele Andrei își amintește cum locuitorii locali i-au cerut să sfințească minele, unde prăbușirile și incendiile erau frecvente: „Într-una din ultimele zile ale șederii mele în Spitsbergen, am sfințit o mină în mai multe etape. În primul rând, clădirile de la suprafață, transportoare, centrala termică etc. Apoi am coborât 260 de metri pentru a binecuvânta liftul și echipamentele de exploatare.
Între aceste etape, am mers la birou pentru a confirma ora la care trebuia să mergși în adânc la 515 metri în pământ. În acel moment, a venit un raport despre o prăbușire în unda din secțiunile minei în care trebuia să cobor. Din 2008 nu mai avuseseră loc accidente mortale acolo! Inginerul șef a aflat ce s-a întâmplat și mi-a spus cu bucurie: „Trebuie să fie ceva acolo sus, până la urmă. Minerii au părăsit această secțiune chiar înainte de a se prăbuși!”.
Cu ajutorul luteranilor
Când nu există un preot ortodox rus în Barentsburg, locuitorii orașului rusesc pot apela la unul luteran, de la Svalbard Kirke din Longyearbyen, situat la doar câțiva kilometri distanță. Nu există concurență între cele două biserici.
Mai mult, biserica luterană a dăruit bisericii ortodoxe ruse mai multe cutii cu Biblii în limba rusă și întreține relații de prietenie cu vecinii săi. Cum ar putea fi altfel în acest loc rece și îndepărtat de la marginea pământului?
