Infofinanciar > Info > Cine a primit puțin peste 600 de lei în februarie? Au apărut cele mai noi informații despre pensii
Info

Cine a primit puțin peste 600 de lei în februarie? Au apărut cele mai noi informații despre pensii

Pensii mai mari pentru români. Cine o să beneficieze
sursă foto: arhiva companiei

Au apărut deja cifrele pe luna februarie legate de pensiile din România. Astfel, într-un raport al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) se menționează faptul că pensiile de serviciu au ajuns la un număr de 11.053 persoane. Ceea ce reprezintă o creştere cu 167, comparativ cu luna anterioară.

Iar cei mai multe dintre aceste persoane, adică 5.522, sunt beneficiari ai Legii 303/2022. Aceasta din urmă face referire la statutul procurorilor şi judecătorilor. Pe de altă parte, în cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu. Este vorba în acest caz despre suma de 23.180 lei, din care 20.564 lei cota suportată din bugetul de stat. Iar valoarea de 6.551 de lei provine din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Conform datelor din partea CNPP, de Legea nr. 216/2015 ce facer referire la acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat 744 de persoane. Pensia medie pentru luna februarie a ajuns la valoarea de 6.642 de lei, dintre care 3.047 de lei au fost suportaţi de la bugetul de stat.

Pensii, sub diferite legi din România

Mai depate, raportul CNPP cuprinde și beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. Astfel, se menționează faptul că numărul acestora era în luna februarie de 781 de persoane. Iar pensia medie a ajuns la suma de la 5.726 de lei, dintre care 3.126 de lei proveneau de la bugetul de stat.

Potrivit echipei de la Casa Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România au beneficiat în februarie 1.374 de pensionari. În această privință, pensia medie s-a ridicat la valoarea de 12.925 de lei. Din această sumă, 8.366 lei au ajuns să fie suportaţi din cadrul bugetului de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi au fost atribuit unui număr de 610 de persoane. Pensia medie în acest caz a ajuns la suma de 9.704 de lei. Iar din acești bani,  3.107  de lei a reprezentat cota suportată din bugetul statului român.

În plus, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor au beneficiat în februarie 2.022 de pensionari. În această privință, pensia medie a atins valoarea de 5.908 de lei, dintre care 3.137 de lei au ca proveniență bugetul de stat.

La ce sumă a ajuns pensia medie în România?

Raportul CNPP cuprinde și un tablou mai larg. Căci se menționează că, la niel general, un număr de 4.756.438 de pensionari era înregistrat în februarie 2024 în România. Ceea ce reprezintă un număr cu 3.273 persoane mai scăzut față de luna ianuarie a anului 2024. Se menționează și valoarea pensiei medii care a fost în februarie de 2.246 de lei. Din această sumă, 640.155 de erau înregistrați cu perioade lucrate în agricultură. Iar în acest caz, pensia medie a ajuns la suma de 638 de lei.

Mai departe, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, se menționează în raport și numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă. Numărul acestora ajunge la 3.813257 de persoane. Dintre aceștia, până la 2.190.857 au sunt femei. În timp ce pensia medie se situa la valoarea de 2.503 de lei.

Tot în acest raport al CNPP se aduc detalii și despre pensia anticipată. În acest caz, este vorba despre un număr de 5.306 de persoane în luna februarie 2024. 3.156 de lei a reprezentat valoarea pensiei medii. De asemenea, pensia anticipată parţială a ajuns în februarie la 89.782 de persoane, iar suma de 2.305 de lei a reprezentat pensia medie, scrie stiripesurse.ro.