Acest program care a fost anunțat de curând de Gabriela Firea, vizează un număr de 500.000 de persoane. Aceasta promite prin acest plan de acțiune al Garanției pentru Copii, să ajute copii aflați în situații vulnerabile.
„Mai puțin cu 500.000 de copii în risc de sărăcie și excluziune socială până în anul 2030! Este principala țintă asumată de România în planul de acțiune al Garanției pentru Copii, instituită la nivel European tocmai pentru scăderea numărului de copii care nu au ce mânca sau care renunță la școală din cauza situației materiale.
Felicit Guvernul României, condus de premierul Marcel Ciolacu, președintele Partidul Social Democrat, pentru adoptarea Planului Național de Acțiune pentru implementarea Garanției pentru Copii. A fost o muncă susținută a foștilor mei colegi din Ministerul Familiei și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Planul de acțiune pentru implementarea Garanției pentru Copii a fost lucrat de specialiștii ANPDCA împreună cu organizațiile neguvernamentale active în domeniul protecției drepturilor copiilor. De asemenea, a fost permanent analizat de Comisia Europeană. Documentul era finalizat încă din martie 2023, dar nu putea fi aprobat fără Strategia Națională pentru protecția și promovarea drepturilor copiilor” explică Gabriela Firea.
Ajutor pentru copii
Acesta mai explică în cele din urmă ce rezultate se doresc prin program.
„Garanția pentru copii va contribui la sprijinirea celor mai vulnerabili dintre copii, prin oferirea de servicii de educație timpurie și îngrijire, prin oferirea unei mese sănătoase în cadrul școlii, a unor servicii de sănătate sau prin asigurarea unor condiții de locuire adecvate.
E important să vedem care sunt rezultatele așteptate prin aplicarea Garanției pentru Copii:
scăderea numărului de copii afectați de sărăcie și excluziune socială cu cel puțin 500 mii de copii,
reducerea ratei sărăciei copiilor la 30%, față de 45% la nivelul anului 2020,
familiile cu copii în dificultate sunt prioritare pentru a beneficia de locuință socială și sunt eligibile pentru un ajutor de locuire, inclusiv sub forma unui sprijin pentru închirierea unei locuințe, atunci când nu sunt disponibile locuințe sociale,
programe de sprijin alimentar pentru copiii afectați de sărăcie,
3 din 4 copii separați temporar sau definitiv de familie sunt plasați în servicii de tip familial.
reducerea mortalității copiilor cu 20% față de nivelul din anul 2021,
rata de cuprindere în educația timpurie este de cel puțin 22% pentru segmentul de vârstă de 0-3 ani și cel puțin 95% pentru segmentul 4-6 ani.
La nivel european, sărăcia sau excluziunea socială reprezintă o problemă prioritară, având în vedere faptul că aproximativ unul din cinci copii sunt afectați de acest fenomen.
În România, nivelul este mult mai ridicat: unul din trei copii sunt afectați de sărăcie sau excluziune socială, respectiv 1,3 milioane de copii”, a scris Gabriela Firea pe o rețea socială, potrivit Antena3.