Salariile din România reprezintă un subiect de discuție pentru cetățeni. Acestea sunt destul de mici dacă le comparăm cu câștigurile din alte state din Uniunea Europeană. Trebuie menționat faptul că sunt și unele țări, unde veniturile sunt mult mai mici chiar și în blocul comunitar.
După seniori, vine și ziua salariaților. Oficialii din România au în plan introducerea salariului minim european. Se pare că această implementare ar putea avea loc din luna iulie a acestui an. Atunci, valoarea salariului pentru un român va ajunge la 3.700 de lei.
Conform news18.ro, economiștii nu sunt de acord cu această creștere. De asemenea, patronatele sunt de părere că această majorare ar trebui să se facă din toamnă.