Infofinanciar > Info > Zelenski cere ajutor pentru Ucraina din partea SUA: „Lupta noastră este și a voastră”
Info

Zelenski cere ajutor pentru Ucraina din partea SUA: „Lupta noastră este și a voastră”

Zelenski cere ajutor pentru Ucraina din partea SUA: „Lupta noastră este și a voastră”
sursă foto: arhiva companiei

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat în cadrul vizitei de la Washington că Ucraina luptă pentru „libertatea noastră și a voastră”. Iar marți a făcut o pledoarie către Congresul american pentru a i se aproba Ucrainei mai multă asistență pentru a lupta împotriva invaziei rusești.

După ore întregi de discuții la Capitol Hill, Zelenski a petrecut mai multe ore la Casa Albă. Unde s-a întâlnit cu președintele Joe Biden și cu consilierii săi. Pentru a găsi o soluție. Statele Unite au oferit deja Ucrainei 111 miliarde de dolari. De când președintele rus, Vladimir Putin, a lansat atacurile către Ucraina. Republicanii insistă să adauge orice sumă suplimentară pentru ajutorul Ucrainei doar dacă banii se vor acorda și pentru securitatea frontierei dintre SUA și Mexic.  Dar democrații nu sunt de acord cu această idee.

Va primi Ucraina ajutor din partea SUA?

Casa Albă avertizează că, dacă nu se oferă noi bani până la sfârșitul anului. Acest lucru va avea consecințe rapide asupra capacității Ucrainei de a-și menține teritoriul.

Vizita de două zile a lui Volodimir Zelenski la Washington s-a încheiat. Iar președintele a încercat în aceste zile să demonstreze că sprijinul oferit țării sale pentru integritatea teritorială va întări apărarea Ucrainei.

„Timp de aproape doi ani am fost într-un război la scară largă. Cel mai mare război după cel de-al Doilea Război Mondial. Luptăm pentru libertate”, a spus Zelenski. „Indiferent ce încearcă Putin, el nu a obținut nicio victorie. Mulțumită succesului Ucrainei. Succes în apărare. Alte națiuni europene sunt în siguranță față de agresiunea rusă.”

Joe Biden a avertizat că eșecul Statelor Unite de a oferi Ucrainei un ajutor suplimentar l-ar încuraja pe președintele rus Vladimir Putin pe scena mondială.

„Putin mizează pe faptul că Statele Unite nu reușesc să ofere rezultate în ceea ce privește Ucraina”, a spus Biden. „Trebuie, trebuie, trebuie, trebuie să-i demonstrăm că se înșeală”.

Atunci când s-a întâlnit cu Zelenski în Biroul Oval, Biden a cerut Congresului „să facă ceea ce trebuie, să fie alături de Ucraina și să se ridice pentru libertate”. Președintele american a mai adăugat: „Congresul trebuie să aprobe finanțarea suplimentară pentru Ucraina înainte de vacanța de sărbători. Înainte de a-i oferi lui Putin cel mai mare cadou de Crăciun.”

Discuții cu reprezentanții americani

Zelenski și-a prezentat propriul caz în cadrul întâlnirilor sale private cu liderii Congresului. El a transmis faptul că forțele ucrainene au luptat cu înverșunare pentru a respinge invazia rusă. Cu ajutorul aliaților americani și al altor aliați occidentali. Și că nu este momentul ca aliații Ucrainei să se retragă.

„Lupta în care ne aflăm este o luptă pentru libertate”, a spus Zelenski în mod repetat în cadrul întâlnirilor de la Capitol Hill. Potrivit legislatorilor.

Zelenski a vizitat, de asemenea, liderii Camerei Reprezentanților. Inclusiv a avut o întâlnire privată cu noul președinte Mike Johnson. Ai cărui republicani de dreapta au fost cei mai rezistenți la orice acord. Johnson a insistat după această întâlnire: „Vrem să facem ceea ce trebuie aici”.

Zelenski a încercat să-i convingă pe senatori că Ucraina poate câștiga războiul împotriva Rusiei. El le-a spus că a recrutat bărbați de 30-40 de ani pentru a face o demonstrație de forță în luptă.

În fața democraților din Camera Reprezentanților, el a prezentat sprijinul Occidentului oferit de țara sa. Și le-a spus democrațiilor că este primul an în care Ucraina va sărbători pe data de 25 decembrie, Crăciunul.

Biden a transmis faptul că „istoria îi va judeca aspru pe cei care au întors spatele cauzei libertății”. Președintele american a cerut un pachet de ajutor de 110 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel. Și pentru alte necesități de securitate națională.

Ce pierderi a suferit Rusia

Înainte de întâlnirile lui Zelenski, Casa Albă prezenat informațiile recent declasificate care arată că Ucraina a provocat pierderi uriașe Rusiei. În luptele recente de-a lungul axei Avdiivka-Novopavlivka. Inclusiv 13.000 de victime și peste 220 de pierderi de vehicule de luptă.

Oficialii americani din serviciile de informații au stabilit că rușii cred că dacă vor reuși să obțină un blocaj militar pe durata iernii. Acest lucru va epuiza sprijinul occidental pentru Ucraina. Și, în cele din urmă, va da Rusiei avantajul. Chiar dacă rușii au suferit pierderi mari și au fost încetiniți de lipsa persistentă de personal instruit, muniții și echipamente.

Este a treia vizită a lui Zelenski la Washington de la izbucnirea războiului din februarie 2022. Zelenski și-a început luni vizita la Washington. Unde a avertizat prin intermediul unui discurs la o universitate de apărare, că Rusia se luptă cu Ucraina. Dar „adevărata sa țintă este libertatea” atât în America cât și în întreaga lume. În timpul întâlnirii sale cu Biden, el a încercat să asigure Congresul și publicul american că Ucraina merită costurile substanțiale de la Statele Unite.

„Ucraina poate câștiga”, a declarat Zelenski. „Oamenii trebuie să fie încrezători că libertatea este în siguranță”.

Din noul pachet de securitate națională de 110 miliarde de dolari, 61,4 miliarde de dolari ar urma să meargă către Ucraina. Pachetul include alte aproape 14 miliarde de dolari pentru Israel, care luptă împotriva Hamas. Și 14 miliarde de dolari pentru securitatea frontierelor americane. Fonduri suplimentare ar urma să fie alocate pentru nevoile de securitate națională în regiunea Asia-Pacific.

Biden a mai anunțat marți că a aprobat un pachet suplimentar de ajutor militar de 200 de milioane de dolari pentru Ucraina. Incluzând acest ultim pachet, SUA mai au acum aproximativ 4,4 miliarde de dolari în arme pe care le pot furniza din stocurile departamentului, scrie Associated Press (AP)