Infofinanciar > Info > WhatsApp devine rețea socială. Meta adaugă noi funcționalități
Info

WhatsApp devine rețea socială. Meta adaugă noi funcționalități

WhatsApp devine rețea socială. Meta adaugă noi funcționalități
Sursa foto: Arhiva companiei

Meta, compania care deține aplicația WhatsApp, introduce tot mai multe funcții care o îndreaptă spre o rețea socială

WhatsApp a primit recent o actualizare care aduce aplicația de mesagerie mai aproape de o rețea socială. Astfel, a fost introdusă opțiunea de a posta actualizări ale canalelor ca mesaje de stare. Dacă un canal de știri postează o știre de ultimă oră, actualizarea poate fi transmisă direct ca un mesaj de stare separat. Procedura este similară cu redirecționarea unui mesaj de chat. Este de ajuns prin selectarea opțiuni „Starea mea” în partea de sus a listei de contacte.

Meta, compania-mamă a Facebook, va lansa și un nou design pentru pagina de stare și cea a canalului. Astfel, actualizările de stare ale contactelor vor fi afișate cu ajutorul unor miniaturi mai mari. Schimbarea va fi introdusă pentru a permite o previzualizare îmbunătățită a mesajului partajat. Conform designerilor, aceasta va asigura o rată de interacțiune mai mare, potrivit ziarulromanesc.