Infofinanciar > Info > Vreme geroasă în toată țară. Temperaturile vor ajunge la -20 de grade Celsius
Info

Vreme geroasă în toată țară. Temperaturile vor ajunge la -20 de grade Celsius

Vreme geroasă în toată țară. Temperaturile vor ajunge la -20 de grade Celsius
Sursa foto: Capital

În cursul acestei săptămâni, vremea se va menține rece în întreaga țară, iar la munte în Maramureș și Transilvania va fi ger. Temperaturile încep să crească ușor vineri, dar dimineața și noaptea va fi ger în nord-vestul, centrul și estul țării.

Astăzi, vremea se va menține rece, iar dimineața și noaptea va fi geroasă la munte, în Maramureș, Transilvania, local în Crișana, Oltenia, Moldova și pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi între -6 și 4 grade, iar cele minime între -15 și -3 grade. Se vor semnala înnorări și ninsori slabe, local în jumătatea de est a teritoriului și doar izolat în rest, iar cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab spre moderat, cu intensificări temporare ziua în Dobrogea, Moldova, jumătatea de est a Munteniei și la munte. La altitudini mari, rafalele pot atinge viteze de 40-50 km/h,. Se va semnala ceață cu depunere de chiciură izolat.

În Capitală, vremea se va menține rece dar se va înregistra o mică creștere a temperaturii, valorile maxime vor fi de 1-3 grade, iar cele minimă între -5 și -4 grade. Se vor semnala înnorări în a doua parte a zilei și noaptea când este posibil să ningă slab. Vântul va sufla slab și moderat.

Miercuri temperaturile vor atinge și -20 de grade

Figul va persista și se va resimți mai ales în cursul dimineții și al nopții  în regiunile nordice, nord-estice, în centru, la deal și la munte și pe alocuri în rest. Se vor semnala ninsori slabe în Dobrogea, Muntenia, pe alocuri la munte și în Moldova și cu totul izolat în Oltenia, iar cerul va fi variabil, cu înnorări izolate. și Vântul va sufla slab spre moderat și se vor semnala intensificări îndeosebi pe parcursul zilei în sudul și centrul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea, unde vor fi rafale cu viteze de 45-55 km/h. Temperaturile maxime vor fi între -5 și 3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse  între -16 și -5 grade. Izolat se vor atinge și valori de -20 de grade, în special în depresiuni.

În Capitală, vremea va fi rece, cu precădere dimineața și noaptea, iar valorile maxime ale temperaturii vor fi de -1 grad, în timp ce cele minime se vor situa între -8 și -5 grade. Trecător va ninge slab și se vor semnala înnorări. Vântul va sufla slab spre moderat.

Joi vremea se menține rece

Vremea se va menține rece în cea mai mare parte a țării, și va fi geroasă în jumătatea de nord a țării și local în rest, cu precădere dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei în regiunile sud-estice, iar cerul va fi variabil. Temperaturile maxime vor fi între -4 și 6 grade, în timp ce cele minime se vor situa între -18 și -5 grade, cu valorile mai mici în depresiuni. Pe arii restrânse se va semnala ceață cu depunere de chiciură.

În Capitală, vremea se va menține rece. Valoarea maximă a temeperaturii va fi de 2 grade, iar cea minimă va fi între -8 și -6 grade Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab spre moderat..

Vineri se încălzește ușor

Vineri, temeperatura va crește ușor în timpul zile în sudul țării. Temperaturile maxime vor fi între -4 și 6 grade, iar cele minime între -13 și -3 grade și mai scăzute în depresiuni. Dimineața și noaptea va fi ger în nord-vestul, centrul și estul țării. Vântul va sufla slab spre moderat, iar cerul va fi variabil. Se va semnala ceață cu depunere de chiciură, pe arii restrânse.

În Capitală, se va încălzi ușor în cursul zile, dar dimineața și noaptea va fi rece. Temperaturile maxime vor fi de 4-5 grade, iar cele minimă între -7 și -5 grade, cu valori mai scăzute în zona preorășenească. Cerul va fi preponderent senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, comnform datelor romaniatv.net.