Infofinanciar > Info > Vin noile taloane de pensii. Seniorii nu mai au mult de așteptat
Info

Vin noile taloane de pensii. Seniorii nu mai au mult de așteptat

Vin noile taloane de pensii. Seniorii nu mai au mult de așteptat
sursa foto arhiva

Anul 2024 va aduce multe schimbări pentru pensionari. Aceștia se vor confrunta cu noi reguli, având în vedere intrarea în vigoarea a legii pensiilor. Dar, vor fi și multe beneficii. Mai exact, este vorba de marea recalculare. Care promite să aducă venituri mai mari pentru toți seniorii. Acum, românii așteaptă cu nerăbdare taloanele de pensii. Pentru a vedea cu cât li se va majora pensia din luna septembrie.

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat calendarul oficial din acest an cu privire la recalcularea pensiilor. Potrivit acestuia, poștașul va începe să aducă noile taloane de pensii chiar de luna viitoare. Totuși, noile sume vor ajunge la pensionari din luna septembrie.

Vin noile taloane de pensii

Pensionarii așteaptă cu nerăbdare să afle ce sume vor primi de la stat începând cu luna septembrie. Noua lege a pensiilor va aduce noi sume pentru pensionari. Dosarele acestora vor fi revizuite, iar de la 1 septembrie, mai mulți seniori se pot aștepta la majorări. Daniel Baciu, directorul general al Casei de Pensii, a declarat că mulți pensionari vor avea creșteri semnificative în urma acestui proces. În special cei care au contribuit mai mult de 25 de ani la sistemul de asigurări sociale.

„Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri, datorită punctelor de stabilitate. Cei care au cotizat peste 40 de ani vor vedea creșteri de peste 80-90%. Mulți pensionari care în prezent primesc indemnizație socială vor ieși din această zonă”, a declarat Daniel Baciu.

Noi vești din luna iunie

Se pare că pensionarii nu mai au mult de așteptat. Aceștia vor putea afla ce sumă vor primi după recalculare în curând. Șeful Casei de Pensii a explicat că din luna iunie vor începe să fie livrate taloanele de pensii cu majorări.

„Începând din luna iunie, începem și procesul de tipărire și ulterior de distribuire a noilor decizii de pensionare, astfel încât de la 1 septembrie oamenii să știe exact care este noul cuantum al pensiei în urma recalculării prevăzute de noua lege a pensiilor”, a explicat șeful Casei de Pensii.

Noile taloane de pensii vor include mai multe date. Printre care se numără noile valori ale punctului de referință și numărul total de puncte.

Nicio pensie nu va scădea

Unii pensionari vor fi mai norocoși decât alții. În urma noii formule de calcul, anumite persoane se pot trezi și cu majorări de 90%. Dar, în alte cazuri, este posibil ca pensia să nu crească. Totuși, oficialii au precizat că nicio pensie din România nu va scădea în urma recalculării.

„Rămân cei 1 milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. Aceștia sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”, a precizat Daniel Baciu, conform România TV .