Infofinanciar > Info > Vești importante pentru clienții TBI Bank! Rate fără dobândă
Info

Vești importante pentru clienții TBI Bank! Rate fără dobândă

Vești importante pentru clienții TBI Bank! Rate fără dobândă
sursa foto: arhiva companiei

TBI Bank, una dintre principalele bănci challenger din Europa de Sud-Est, recunoscută pentru oferirea de soluții de plată flexibile, a anunțat un parteneriat cu retailerul de decorațiuni pentru casă StartDecor.

Acest parteneriat permite clienților să achiziționeze produse folosind soluția Buy Now, Pay Later (BNPL). Consumatorii au opțiunea de a plăti în 4 rate fără dobândă sau în 6-12 rate cu dobândă.

„Pe măsură ce costurile continuă să crească, inclusiv cele legate de decorarea locuinţelor, oamenii au nevoie din ce în ce mai mult de soluţii alternative inteligente de finanţare pentru a-şi menţine un nivel de trai ridicat”, spune Ionuţ Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi.

Soluțiile de finanțare BNPL oferă consumatorilor posibilitatea de a împărți costul total al achizițiilor în rate egale.

„Parteneriatul nostru cu un aliat puternic precum tbi bank ne permite să oferim consumatorilor o soluţie inteligentă pentru achiziţionarea rapidă şi uşoară a oricărui produs pentru locuinţă”, completează Adrian Moga, CEO, StartDecor, potrivit ZF.