În ultima perioadă, vremea nu a ținut cu noi. Românii s-au confruntat cu schimbări bruște ale temperaturii. De asemenea, am avut parte de fenomene destul de accentuate, de la ploi la vânt puternic și descărcări electrice. Totuși, meteorologii ANM au venit cu o veste bună pentru cetățeni. Vine vara în România și vom scăpa de frig.
Temperaturile și ploile din ultima perioadă iau ținut pe unii români în case. Dar, căldura va lua cu asalt România. Potrivit anunțului ANM, în curând, vom avea parte de valori termice de vară. Astfel, oamenii nu se vor mai confrunta cu ploi și frig.
Vești bune din partea meteorologilor ANM
În minivacanța de 1 Mai și de Paște, vremea nu a fost una tocmai bună. Am avut parte de o vreme instabilă cu puțin soare și multe ploi. Totuși, experții ANM au precizat că în curând va veni vara în România și vom scăpa de ploi și frig. Potrivit datelor, următoarea perioadă se anunță în continuare a fi ușor nefavorabilă. Dar, după 15 mai, valorile termice vor fi de peste 15 grade.
„De abia după 15 mai vom consemna temperaturi în creștere cu valori peste pragul unei zile de vară cu valori de peste 25 de grade”, a spus Elena Mateescu, director ANM.
Un nou val de frig
Până pe data de 15 mai, vremea își mai face de cap în România. Vom avea parte de ploi torențiale și intensificări ale vântului. Rafalele vor sufla cu viteze de peste 50 de km/h.
„Fenomenele meteorologice extreme de acest tip vor continua pentru că pe fondul încălzirii vremii, apar și fenomenele convective ce generează ploi, averse cu caracter torențial care pe secvențe scurte de timp pot depăși 35 de litri pe metru pătrat. Mâine temperaturile se vor situa între 20 și 28 de grade. Și mâine vor continua astfel de tipuri de fenomene. Viteza vântului la rafală va fi de 30-50 de kilometri pe oră” a spus expertul ANM.
De miercuri, valul de aer rece va aduce frig în țara noastră. „De miercuri vom observa o schimbare în evoluția tiparului vremii. O masă de aer rece va face ca să consemnăm scăderi ale regimului de temperaturi cu mai mult de zece grade” a spus Elena Mateescu.
Vine vara, bine-mi pare
Totuși, vara nu se lasă așteptată în România. Temperaturile ridicate și vremea frumoasă își vor face apariția de la jumătatea lunii mai. Potrivit prognozei, până pe data de 19 mai, se vor înregistra temperaturi de peste 28 de grade în toată țara. De asemenea, minimele nu vor coborî mai jos de 10-12 grade.
Așadar, după data de 15 mai, în zona Banatului și în Crișana se vor înregistra cele mai ridicate valori. Temperaturile vor urca până la 30 de grade, conform Playtech .