Infofinanciar > Info > Veste bună pentru beneficiarii cardurilor de energie. Marcel Boloș a anunțat noile măsuri pe care le va lua Guvernul
Info

Veste bună pentru beneficiarii cardurilor de energie. Marcel Boloș a anunțat noile măsuri pe care le va lua Guvernul

Veste bună pentru beneficiarii cardurilor de energie. Marcel Boloș a anunțat noile măsuri pe care le va lua Guvernul
FOTO: capital.ro

Noi modificări au fost anunțate de ministrul Investițiilor și  Fondurilor Europene, Marcel Boloș, în privința modului de utilizare a cardurilor pentru energie, în contextul în care Compania Națională Poșta Română a refuzat achitarea facturilor emise mai târziu.

Marcel Boloș a precizat că bugetul lunar pentru 2 milioane de familii va fi mai mare la finalul acestei luni, datorită voucherului pentru căldură, au fost scutiți astfel de plata facturilor pentru diferite utilități.

 Au fost făcute plăți în valoare de 464 milioane de lei

La nivel național, s-au făcut plăți în valoare de 464 de milioane de lei, cele mai multe au fost consemnate în București, Iași, Suceava, Bacău și Prahova. De asemenea, ministrul a punctat faptul că au fost date în plată alte 223.000 de cereri prin sistemul on-line de achitare a facturilor, în acest caz plățile procesate se ridică la puțin peste 25 milioane de lei, la care se adaugă alte 82,9 milioane de lei reprezentând contravaloarea celor 482.000 de plăți efectuate direct la agenții poștali.

În cadrul unei emisiuni cu acoperire națională Marcel Boloș a ridicat o problemă pe care oficialii Guvernului nu au anticipat-o și anume, furnizorii emit facturi mai vechi din luna octombrie a anului trecut.

Prerogativele legale prevăzute în Ordonanța emisă de Guvern stipulează faptul că facturile emise anterior lunii octombrie 2022 nu pot fi achitate cu voucherul pentru energie, prin urmare, MIPE a venit cu propunerea de modificare a OUG astfel încât să fie acoperite și facturile emise înainte de luna octombrie 2022.

Guvernul a extins lista de energii care pot fi plătite cu voucherele de energie

Concret, beneficiarii vor putea achita cu voucherul pentru energie, facturile emise din luna februarie 2022, care, de altfel, este luna de referință pentru cheltuielile eligibile de decontare prevăzută în fondurile UE nerambursabile.

„Noi când am inițiat măsurile pentru cardurile de energie, ne-am gândit că datoriile restante ar trebui să fie cu luna octombrie 2022, dar iată că suntem în fața unei alte realități când furnizorii emit facturi care sunt mai vechi de luna octombrie 2022, iar în aceste condiții, soluția a fost aceea de a propune Guvernului de a modifica OUG și includerea datoriilor față de furnizorii de energie, începând cu luna februarie 2022, care e luna de referință pentru cheltuielile eligibile de decontare din fondurile UE nerambursabile”, a explicat ministrul.

Aproximativ 16.000 de beneficiari, din cei 2 milioane și-au achiziționat lemne de foc, valoarea totală fiind de 10,5 milioane de lei. Totodată, beneficiarii trebuie să știe că MIPE a emis un ordin de modificare a Ordonanței de Urgență prin care solicită Guvernului completarea listei cu tipurile de energie care poate fi achitată cu voucherele de energie. Se adaugă astfel, butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi sau solizi, potrivit Romania TV.