Infofinanciar > Info > Valoarea tichetelor sociale va fi mai mare din toamnă! Cine va primi și mai mulți bani
Info

Valoarea tichetelor sociale va fi mai mare din toamnă! Cine va primi și mai mulți bani

Valoarea tichetelor sociale va fi mai mare din toamnă! Cine va primi și mai mulți bani
sursă foto: playtech.ro

Se apropie toamna, luna septembrie, perioada în care copii se întorc fie la grădiniță, fie la școală. Cu această ocazie, Guvernul României va acorda tichete sociale pentru a ajuta părinții aflați în categorii defavorizate din punct de vedere financiar să-și pregătească copiii de noul an școlar. Vestea bună pentru acești români este că în 2023 se vor primi mai mulți bani prin acest ajutor față de anul precedent.

Această hotărâre a fost luată încă din luna martie a acestui an, moment în care s-a anunțat faptul că valoarea unui astfel e tichet social va crește de la suma de 105,1 lei la 119,6 lei. Statul Român oferă acest sprijin financiar către părinții din categoriile sociale defavorizate în fiecare lună, cu condiția ca acești copiisă participe la oerele de curs și la activitățile școlare. Conducerea școlilor unde se află acești copii țin o evidență a acestei prezențe și participare și raportează mai departe către Primării, căci aceste tichete sociale ajung la familii prin intermediul angajaților din aceste instituții.

Tichete sociale pentru elevi

Părinții care primesc aceste tichete vor putea achiziționa produse necesare pentru noul an școlar, precum alimente, articole de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și numeroase alte materiale școlare necesare. Se urmărește prin această modalitate să se reducă cât mai mult posibil abandonul școlar din țara noastră în rândul copiilor ce merg la grădiniță sau a celor înscriși la școala primară și gimnazială, de pe urma faptului că părinții nu au resursele financiare necesare pentru a-i susține pe mai departe în continuarea studiilor.

Astfel, din luna septembrie a acestui an și până în iunie 2024, după înscrierea în program prin depunerea actelor necesare, părinții din această categorie vor primi în fiecare lună suma de 119,6 lei. Pentru a ajunge în posesia acestor sume de bani, unul dintre părinți, un reprezentant legal sau, în funcție de context, o persoană desemnată de părintele copilului pentru întreținerea acestuia, trebuie să depună la reprezentanții primăriei anumite acte.

Ce condiții se impun

Astfel, pentru a se încadra în acest proiect, trebuie respectate anumite condiții de eligibilitate. Acestea sunt: copilul trebuie să fie înscris într-o unitate de învățământ în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, apoi intervin condițiile de ordin financiar, anume că venitul lunar pe membru de familie să nu depășească valoarea de 634 de lei, și, bineînțeles, cum s-a precizat anterior, copilul trebuie să frecventeze orele de curs și activitățile școlare.

Sunt exceptate de la această ultimă regulă absențele motivate, însă cu condiția ca acestea să nu depășească numărul de 50% din totalul zilelor din anul școlar. Dacă aceste condiții sunt respectate, părinții vor primi lunar, în intervalul septembrie – iunie, tichetele sociale, inclusiv în cadrul vacanțelor, cum ar fi cele de Crăciun sau de Paște, aici fiin incluse și zilele libere legale.

Actele necesare

Potrivit Legii în vigoare, actele ce trebuie depuse la dosar, potrivit monden.ro, sunt:

  • Cerere – Declarație pe propria răspundere;
  • I/C.I./C.I.P. al titularului și al membrilor de familie (original și copie xerox);
  • Certificatele de naștere ale copiilor (original și copie xerox);
  • Certificatul de căsătorie (original și copie xerox)
  • Adeverință eliberată de grădiniță;
  • Adeverință din care să rezulte venitul net realizat în luna anterioară depunerii cererii, de către persoanele încadrate în muncă+ nr. și valoarea tichetelor de masă dacă este cazul.