Infofinanciar > Info > Unele pensii vor crește cu peste 110%. Cine sunt norocoșii
Info

Unele pensii vor crește cu peste 110%. Cine sunt norocoșii

Unele pensii vor crește cu peste 110%. Cine sunt norocoșii
Sursa foto: Arhiva companiei

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a explicat cum se vor majora pensiile în urma noii legi adoptate de guvern săptămâna trecută. Potrivit acestuia, anumite categorii de pensionari vor beneficia de creșteri de peste 110%.

Noua Legea a pensiilor adoptată recent de guvernul Ciolacu produce încă nelămuriri în rândul pensionarilor. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a dat o serie de exemple despre cum se va aplica.

Un prim exemplu a fost cel al unui bărbat, mecanic utilaj în industria textilă, stagiu de cotizare contributiv 15 ani și 28 de zile. „Acest exemplu este elocvent pentru cei încadrați în indemnizația socială, care au contribuit puțin. 15 ani este stagiul minim de cotizare prevăzut în legislație. Ei nu beneficiază de majorarea pensiei în noua lege. Pentru că, având doar 15 ani cotizați, nu se mai încadrează în punctajul suplimentar. Acesta se acordă de la 25 de ani plus. De la 1 ianuarie, indemnizația socială va crește. Și va avea același mecanism de creștere precum valoarea punctului de pensie. Pentru că ne dorim ca această indemnizație socială să crească tot cu de 13,8%. Și să ajungă la valoarea de 1.281 de lei.”, a declarat șeful Casei de Pensii.

Stagiul de cotizare contează foarte mult

Președintele CNPP a mai dat exemplul unui bărbat încadrat tot la indemnizația socială, din cauza faptului că a fost plătit cu salariul minim, deși a lucrat 36 de ani. În acest caz însă, pensia aproape se va dubla, susține Daniel Baciu.

„În cazul unui alt pensionar, care se încadrează tot la indemnizația socială, cu 36 de ani de muncă, dar cu o pensie foarte mică, deoarece a lucrat pe un salariu minim, pensia aproape i se va dubla. Pentru că beneficiază de acel bonus de puncte suplimentare. Față de primul exemplu, stagiul de cotizare contează foarte mult.“, a explicat Daniel Baciu, citat de dailybusiness.

Astfel, prin noua lege a pensiilor, românii care au cotizat mai puțin vor avea totuși de câștigat începând cu 2024.

Ce prevede legea pensiilor

Începând cu 1 ianuarie 2024, conform propunerii legislative, punctul de pensie se va majora cu 13,8%. Creșterea va fi de la 1.785 de lei la 2.032 de lei. Ulterior, începând cu 1 septembrie 2024, pensiile vor fi recalculate conform noii formule.

Conform proiectului de lege aprobat de guvern, dreptul la pensie va fi obținut după cel puțin 15 ani de contribuții. Fără a include însă perioadele necontributive asimilate. Cum ar fi de exemplu studiile universitare, stagiul militar, concediul medical, șomajul etc.

„De asemenea, sporurile nepermanente pentru care s-au plătit contribuţii se iau în calcul la stabilirea pensiei: acord global, al 13-lea salariu, plata cu ora, premii, prime etc. Pensiile se vor majora anual, la 1 ianuarie, cu rata medie a inflaţiei plus 50% din creşterea reală a salariului mediu brut. În baza unui contract voluntar de asigurare se pot cumpăra maximum 6 ani de vechime. Potrivit legii, vor exista următoarele tipuri de pensii: pentru limită de vârstă, de invaliditate, anticipată, de urmaş.”, se arată în comunicatul guvernului.