Infofinanciar > Lumea la zi > În UE ce se întâmplă? Cum votează cetățenii la nivelul întregului bloc de state
Lumea la zi

În UE ce se întâmplă? Cum votează cetățenii la nivelul întregului bloc de state

În UE ce se întâmplă? Cum votează cetățenii la nivelul întregului bloc de state
sursă foto: arhiva companiei

Alegătorii din 21 de state membre ale UE votează duminică, 9 iunie, în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European. De pe urma acestora se așteaptă ca influența să se deplaseze spre dreapta politică. Reuters scrie că există șanse mari să crească numărul naționaliștilor eurosceptici din cadrul Parlamentului European.

Alegerile acestea vor influența modul în care Uniunea Europeană, un bloc de 450 de milioane de cetățeni, se va confrunta cu provocările din prezent, dar și cu cele viitoare. Pe această listă s-ar regăsi o Rusie ostilă, o rivalitate industrială sporită din partea Chinei și a Statelor Unite, schimbările climatice și imigrația.

În UE ce se întâmplă?

Votul a început joi în Olanda, iar în alte țări vineri și sâmbătă. Dar cea mai mare parte a voturilor din UE vor fi exprimate duminică, 9 iunie, când Franța, Germania, Polonia și Spania, dar și România, au deschis urnele. La urne, principala candidată a Partidului Popular conservator spaniol, Dolors Montserrat, a declarat că alegerile vor „decide viitorul Spaniei și al Europei”.

O proiecție realizată duminică de institutul de sondaje Europe Elects a arătat că PPE, grup în care se află și PNL-ul din România, ar putea câștiga cinci locuri în plus față de ultimul parlament. Astfel, de această dată, ar urma să obțină un total de 183 de locuri de deputați. Socialiștii, printre care se numără și partidul cancelarului german Olaf Schol și Partidul Social Democrat din România, ar urma să piardă patru locuri față de alegerile precedente și să obțină anul acesta 136 de locuri.

Cum votează cetățenii

Verzii europeni, care se confruntă cu o reacție violentă din partea agricultorilor și a industriei aflate în dificultate din cauza politicilor costisitoare ale UE de limitare a emisiilor de CO2, se pare că vor fi printre marii perdanți. Sondajul de duminică le oferă acestora un număr de doar 56 de deputați, ceea ce reprezintă o pierdere de 16 locuri de deputat.

Previziunile pentru grupul liberal Renew Europe, din care face parte și partidul lui Emmanuel Macron din Franța, dar și formațiunea REPER din România sunt, de asemenea, sumbre. Asta având în vedere că se așteaptă ca Rassemblement National, formațiunea de extremă dreapta a lui Marine Le Pen, să învingă în Franța. Conform sondajelor de la Paris, formațiunea centristă Renaissance a președintelui francez Emmanuel Macron se află la o diferență considerabilă față de contracandidați.

Sondajul de duminică a evaluat pierderile grupului Renew la 13 locuri, prognozând că acesta va ajunge la 89 de locuri, scrie Reuters.