Infofinanciar > Lumea la zi > UE și Australia nu se înțeleg mai deloc pe partea comercială
Lumea la zi

UE și Australia nu se înțeleg mai deloc pe partea comercială

UE și Australia nu se înțeleg mai deloc pe partea comercială
sursă foto: dreamstime

Reprezentanții comerciali ai UE și din Australia s-au întâlnit duminică, 29 octombrie, în marja reuniunii G7 de la Osaka. Aceștia nu au reușit, însă, să încheie negocierile pe tema unui acord de liber schimb. Asta din cauza dezacordurilor persistente avute în ceea ce privește accesul pe piața agricolă.

„Din păcate, nu am reușit să facem progrese”, a declarat ministrul australian al comerțului, Don Farrell, într-o declarație video. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE) a declarat că reprezentanții instituției au regretat „lipsa de progrese înregistrate în timpul discuțiilor de la Osaka”. Comisarul pentru comerț Valdis Dombrovskis și comisarul pentru agricultură Janusz Wojciechowski au fost prezenți la ceea ce sperau să fie ultima rundă de negocieri.

„A existat optimism că un acord era la îndemână”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei. S-au adus acuze față de negociatorii australieni că au revenit asupra progreselor anterioare, scrie euractiv.com.