Infofinanciar > Lumea la zi > Trump s-a supărat pe Putin. Președintele rus o susține pe Kamala Harris
Lumea la zi

Trump s-a supărat pe Putin. Președintele rus o susține pe Kamala Harris

Trump s-a supărat pe Putin. Președintele rus o susține pe Kamala Harris
Sursa foto: Arhiva companiei

Fostul președinte SUA, Donald Trump a declarat că este „foarte ofensat” de susținerea acordată lui Harris de către Putin. Astfel, cursa electorală devine tot mai strânsă.

Președintele rus a fost sarcastic joi, când a încurajat oamenii să o susțină pe democrata Kamala Harris. Liderul de la Kremlin a lăudat-o în mod bizar pe candidată pentru modul în care „râde atât de expresiv și contagios”.

Experții susțin că este de așteptat ca o a doua administrație Trump să fie mult mai blândă cu Putin decât un alt mandat al democraților. În acest context, este puțin probabil ca președintele rus să fi vorbit serios.

Trump, actualul candidat al republicanilor, care a vorbit adesea foarte mult despre „geniul” lui Putin, nu părea să vadă lucrurile astfel.

Trump este șocat de alegerile lui Putin

Vineri, fostul președinte a părut nesigur asupra unei reacții publice. Acesta a declarat pentru susținătorii săi de la New York că: „Nu știu exact ce să spun despre asta. Nu știu dacă sunt insultat sau dacă mi-a făcut o favoare?”.

Însă, sâmbătă, el a spus la un miting în Wisconsin că a fost „foarte ofensat” de susținerea lui Harris de către Putin. Trump a subliniat faptul că: „L-am cunoscut pe Putin. L-am cunoscut bine. Și știți, el a aprobat, nu știu dacă ați văzut zilele trecute, el a aprobat Kamala. A susținut-o pe Kamala. Am fost foarte ofensat de asta”.

Republicanul a susținut că se întreabă de ce Putin a ales să își pună susținerea în spatele vicepreședintelui. „Ar trebui să fiu supărat pentru asta? A fost făcut cu un zâmbet? Cred că a fost făcut poate cu un zâmbet. Cine naiba știe”, spunea acesta.

„Nu știu ce este cu biata Rusie”

În toată încurcătura, Trump tot a găsit timp să apere Rusia în ansamblu. El a respins noile îngrijorări ale Departamentului de Justiție al SUA potrivit cărora Moscova încearcă să intervină în viitoarele alegeri. Aceeași situație a avut loc și în 2016.

Trump a declarat mulțimii că „întreaga lume a râs de această dată” atunci când noile temeri au fost dezvăluite la începutul acestei săptămâni. „Oh, nu, este Rusia, Rusia, Rusia, din nou. Dar ei nu se uită la China și nu se uită la Iran. Nu știu ce este cu biata Rusie”, susține fostul președinte SUA.

Acesta a afirmat în repetate rânduri că poate rezolva războiul din Ucraina, dar nu a explicat cum intenționează să facă acest lucru. Astfel, au fost stârnite îngrijorări că va permite Rusiei să preia oficial teritoriul ucrainean pe care îl ocupă deja, conform digi24.

Liderul rus o favorizează pe Kamala

Vladimir Putin a declarat că, după ce actualul președinte american Joe Biden a fost „eliminat” din cursa prezidențială, Moscova o susține acum pe vicepreședintele Kamala Harris.

Vorbind la un forum economic în orașul Vladivostok din Extremul Orient al Rusiei, Putin a spus că Moscova „o va susține”. „Favoritul nostru, dacă pot spune așa, a fost actualul președinte, domnul Biden. El a fost scos din cursă, dar a recomandat tuturor susținătorilor săi să o susțină pe doamna Harris. Asta vom face și noi. O vom sprijini”, a spus el.

În același timp, liderul rus a subliniat că cea mai importantă este alegerea poporului american și nu ceea ce crede sau susține Rusia. „În ceea ce privește favoriții, nu este pentru noi să determinăm. Este în continuare alegerea poporului american”, a precizat Putin.