Infofinanciar > Lumea la zi > Tradiții de Paște în lume. Nu toate popoarele sărbătoresc la fel
Lumea la zi

Tradiții de Paște în lume. Nu toate popoarele sărbătoresc la fel

Tradiții de Paște în lume. Nu toate popoarele sărbătoresc la fel
sursa foto: arhiva companiei

Învierea Domnului reprezintă una dintre cele mai semnificative sărbători creștine, marcând renașterea și victoria asupra morții. În funcție de cultură și de regiune, fiecare popor are obiceiuri și tradiții diferite de Paște.

În România, unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Paște este vopsirea ouălor în culori vibrante, iar ciocnirea lor în ziua Învierii este o tradiție răspândită. Se spune că ouăle s-au înroșit în sângele vărsat de Isus pe cruce, conform unei legende populare. De asemenea, participarea la slujbele religioase în noaptea de Înviere pentru a primi Lumina Sfântă este o practică comună. Lumânările aprinse la biserică simbolizează biruința luminii asupra întunericului.

Tradiții de Paște în lume

În Grecia, pregătirile pentru Paște încep cu pregătirea pâinii de Paști, numită tsoureki, și vopsirea ouălor în roșu, simbolizând sângele lui Hristos. În Vinerea Mare, se consumă doar supa tradițională tahinosoupa. În Sâmbăta Mare, se pregătesc bucatele festive care vor fi duse la biserică pentru a fi sfințite de preoți.

În Bulgaria, tradițiile de Paște sunt asemănătoare celor din România. Odată cu pregătirea bucatelor pentru masa de sărbătoare, gospodinele primesc flori din partea membrilor familiei sau a oaspeților. Ciocnitul ouălor este considerat un obicei haios de către bulgari. Mesajul pascal ortodox tradițional, „Hristos a înviat!”, cu răspunsul „Adevărat a Înviat!”, se repetă timp de 40 de zile după Paște.

În Germania, Paștele este denumit „Ostern”, fiind asociat cu zeița anglo-saxonă a primăverii, Eostre.  În Germania, copiii beneficiază de aproximativ trei săptămâni de vacanță de Paște. Vinerea Mare, Sâmbăta și Duminica sunt zile nelucrătoare, dedicate tradițiilor religioase și familiale.

Paștele în Israel are o semnificație profundă, căci tradițiile creștine se intersectează cu rădăcinile evreiești. Paștele evreiesc, care marchează exodul poporului evreu din captivitatea egipteană, este strâns legat de sărbătoarea creștină a Paștelui (cunoscută în ebraică ca Pesach).

Cum sărbătoresc rușii

În Rusia, masa de Paște nu este completă fără pașka, un desert cremos în formă de piramidă, preparat din brânză proaspătă, ouă, migdale, stafide și unt. De asemenea, kulich, o pâine tradițională făcută din ouă, drojdie, smântână și unt, este un preparat obișnuit, acoperit cu glazură albă și decorat cu nuci sau fructe uscate.

În Anglia, Paștele este marcat de prezența iepurașului, care ascunde ouă și cadouri în casă pentru copii să le caute în dimineața de duminică. Tradiția include și schimbul de ouă și cadouri, care pot fi bani, haine, ciocolată sau coșuri cu flori.

În Olanda, perioada sărbătorilor Pascale este marcată de petreceri, carnavaluri și parade festive, unde oamenii se bucură împreună. Femeile pregătesc masa festivă, care include Paasbrood, o pâine dulce cu struguri și stafide, dar și ouă colorate și flori de primăvară.

Aceste tradiții și obiceiuri reflectă diversitatea și bogăția culturală a sărbătorii Paștelui în diferite părți ale lumii, potrivit Libertatea.