Infofinanciar > Info > Tot mai mulți bani pentru pensiile speciale. Cu cât cresc costurile anual
Info

Tot mai mulți bani pentru pensiile speciale. Cu cât cresc costurile anual

Tot mai mulți bani pentru pensiile speciale. Cu cât cresc costurile anual
Sursa foto: arhiva companiei

Tot mai mulți bani sunt alocați pentru cheltuielile cu pensiile speciale. Acestea s-au majorat, de la an la an, cu 15 milioane de lei. De asemenea, în această categorie nu sunt încadrate și pensiile militare. În același timp și numărul specialilor s-a majorat cu până la de trei ori mai repede în acest an, comparativ cu anul anterior.

Potrivit unor date, anul acesta, numărul persoanelor cu pensii speciale s-a majorat de trei ori mai repede decât anul trecut. În același timp, cheltuielile cu pensiile speciale, iar aici nu sunt luate în calcul și cele militare, s-au majorat și ele cu 15 milioane de lei de la an la an.

De unde vin banii?

O parte considerabilă din aceste cheltuieli este acoperită cu bani publici. Totuși, acești bani nu provin din sistemul general de pensii. În luna septembrie a anului 2023, cheltuielile totale ale pensiilor speciale s-au majorat cu 15 milioane de lei față de aceeași lună a anului trecut.

Din această valoare, 6,4 milioane de lei sunt pe contribuție. Restul de 8,6 milioane de lei provin de pe partea de necontributivitate. În acest an, costul total al pensiilor speciale, fără să se ia în considerare și cele militare, este de 1,8 miliarde de lei. Această valoare s-a majorat, comparativ cu anul trecut, când costul total al pensiilor speciale a fost de 1,6 miliarde de lei. 

Mai mulți pensionari speciali

Totodată, în luna septembrie a acestui an, numărul pensionarilor speciali, fără a fi luați în considerare și pensionarii militari, a crescut. Mai exact, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul acestora s-a majorat cu 478 de persoane.

Diferența dintre anul 2021 și anul 2022, în aceeași perioadă, a fost de numai 167 de pensionari speciali în plus. La noi în țară există, în total, 10.368 de pensionari speciali. Nu au fost luați în calcul și pensionarii din armată, MAOI și servicii speciale.

Care este formula de calcul?

Modalitatea prin care se calculează valoarea pensiilor, în prezent, se bazează pe două valori principale. Mai exact este vorba despre VPR- valoarea punctului de referință și VPP – valoarea punctului de venit. Cel din urmă valorează 71 de lei.

Modalitatea prin care se calculează este prin multiplicarea VPR cu numărul de puncte care a fost strâns. Pentru un buget complet, este nevoie de 25 de ani de activitate împliniți. În cazul în care o persoană nu a muncit în condiții extraordinare, din intervalul de timp respectiv s-ar putea înțelege un venit lunar în valoare de 1.775 de lei.

Noua lege

Potrivit noii propuneri legislative, în cazul persoanelor care au muncit mai mult de cei 25 de ani se va introduce o formă de bonus. În acest fel persoanele care au muncit pentru 30 de ani și au primit salariul minim pe economie ar putea avea o bătrânețe mai liniștită, informează dailybusiness.ro