Infofinanciar > Esential > Top 100 Performeri din Sănătate. Ș.L. Dr. Bogdan Pană, director cercetare OCH, cel mai mare spital privat din Sud-Estul României: „Acest spital este unul de referință”
Esential

Top 100 Performeri din Sănătate. Ș.L. Dr. Bogdan Pană, director cercetare OCH, cel mai mare spital privat din Sud-Estul României: „Acest spital este unul de referință”

Ș.L. Dr. Bogdan Pană, director cercetare OCH
sursa foto: Arhivă personală

Ovidius Clinical Hospital (OCH), considerat cel mai mare spital privat din Sud-Estul României, a apărut în urma celei mai importante investiții în sănătate din 1989 și până astăzi din această zonă a țării.

În cadrul Galei Top 100 Performeri din Sănătate. Ș.L. Dr. Bogdan Pană, directorul de cercetare şi dezvoltare al spitalului Ovidius Clinical Hospital (OCH) a ridicat premiul pentru inaugurarea unui nou spital în 2023.

„Vă mulțumim și ne onorează acest premiu. Este într-adevăr o recunoaștere a muncii depuse și este un premiu pentru toată echipa pe care o avem în jurul nostru. De oameni care s-au implicat în toate proiectele și este un Spital de referință pentru sud-estul României. Vă mulțumesc!”, a declarat Ș.L. Dr. Bogdan Pană, pe scena Capital.

OCH, investiții de 28 de milioane de euro în noul spital

La începutul lunii aprilie 2023 a fost inaugurat un spital nou, dedicat bolilor cardiovasculare și bolilor oncologice, după o investiție de 28 de milioane de euro din care 8,1 milioane doar în aparatură medicală de ultimă generație, după cum a transmis Ș.L. Dr. Nicolae Ciufu, Medic primar chirurgie generală, Fondator și Director Medical OCH, pentru Revista Capital.

În aproape un deceniu de existență spitalul privat a ajuns să aibă două clădiri spitalicești și una administrativă, o policlinică, o capacitate de 154 de paturi și să ofere peste 700 de locuri de muncă, dintre care 250 de medici, convingând mulți români care lucrau în Occident să se întoarcă acasă.

„Până la deschiderea noului spital dedicat pacienților cu afecțiuni oncologice și cardiovasculare, am investigat, diagnosticat și tratat în anul 2022, peste 70.000 de pacienți, iar în viitorul an sperăm să dublăm numărul celor care beneficiază de serviciile noastre”, a explicat directorul medical.

Astfel, OCH este un spital de modern în care se face medicină la cel mai înalt nivel, un “proiect care s-a născut sub dorința performanței și are înscris în ADN-ul său să facă performanță medicală”.

“OCH este un spital construit de medici, iar principiul după care ne conducem este, fără nicio excepție, grija față de pacient, ceea ce pentru mine ca manager și ca doctor care profesează zi de zi înseamnă că trebuie să mă asigur că oferim servicii medicale de calitate, cât mai variate și cât mai accesibile pentru cât mai mulți pacienți”, a completat Ș.L. Dr. Nicolae Ciufu, fondatorul unității medicale private care a adăugat că spitalul “este primul Centru de Referință Siemens Healthineers din țară”.

Excelența în medicină premiată la Gala Capital Top 100 Performeri din Sănătate

Companii din pharma, clinici, rețele de spitale de stat și private și medici din România au fost premiați în cadrul Galei Capital Top 100 Performeri din Sănătate, care a avut loc miercuri, 24 mai 2023, începând cu ora 19.30, la One Club și difuzată live pe pagina de facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.

Aflată la prima ediție, Gala Capital Top 100 Performeri din Sănătate este un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate și premiate cele mai importante și eficiente companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniu.

Performerii ce vor fi prezentați și premiați în cadrul evenimentului au fost incluși și în Capital Top 100 Performeri din Sănătate, un proiect dedicat în întregime medicinei și analizei economice a acesteia, acest Top reprezentând o oglindă a evoluției sistemului medical românesc.

Capital Top 100 Performeri din Sănătate a fost lansat în cadrul evenimentului și este structurat pe 10 categorii: Excelența în Medicină, Educație și cercetare, Spitale de Stat, Spitale Private, Clinici Private, Producție și Servicii Medicale, Distribuție și Retail Pharma, Producători de Medicamente, Producători de suplimente alimentare și Autorițăți din Sănătate.