Categories: Lumea la zi

THE GUARDIAN: Mesajele soladților ruși către familiile lor! „Ne-au lăsat pe toți să fim măcelăriți”

Pe linia frontului, în apropierea orașului Lîman din estul Ucrainei, pe 8 noiembrie, la ora 15.10, un militar rus pe nume Andrey a decis să ignore ordinele superiorilor săi și să-și sune mama cu un telefon mobil neautorizat. Mulți alții au făcut la fel. 

„Nimeni nu ne dă nimic de mâncare, mamă”, s-a plâns acesta mamei sale la telefon. „Aprovizionarea noastră este de rahat, ca să fiu sincer. Luăm apă din bălți, apoi o strecurăm și o bem.” Forțele rusești se aflau pe picior de plecare în regiunea Donețk de săptămâni întregi. Lîman, cucerit de ruși în luna mai, a fost eliberat de forțele ucrainene în octombrie. 

Conversația dintre Andrey și mama sa 

Cu două zile înainte ca Andrey să sune acasă după-amiaza, forțele rusești începuseră „în sfârșit” să tragă asupra pozițiilor ucrainene cu bombe cu fosfor, îi spunea el mamei sale, dar promisiunile de muniții care ar putea întoarce bătălia în favoarea armatei sale nu s-au concretizat. 

„Unde sunt rachetele cu care s-a lăudat Putin?”, a întrebat el. „E o clădire înaltă chiar în fața noastră. Soldații noștri nu o pot lovi. Avem nevoie de o rachetă de croazieră Caliber, atât”. Andrey și-a liniștit mama, care locuiește în Kostroma, un oraș situat la 500 de km nord-est de Moscova, că va fi bine. „Întotdeauna spun rugăciuni, mamă”, a spus el. „În fiecare dimineață”. 

Nu se știe dacă aceste rugăciuni au funcționat. Când a fost abordată de reporterii The Guardian, mama sa a spus că fiul ei nu este cu ea, înainte de a izbucni în lacrimi și de a pune telefonul jos. Conținutul conversației dintre soldat și mamă, care a durat cinci minute și 26 de secunde, poate fi ascultat și citit astăzi, deoarece a fost interceptat de armata ucraineană și transmis cotidianului The Guardian. 

Conversația unui tată care și-a pierdut fiul, cu unul dintre colegii săi 

Printre altele se numără și o conversație din 6 noiembrie între un tată și colegii fiului său, Andrei, care a fost ucis în timp ce servea în brigada 35 de puști motorizate, compania a 5-a. 

„Întăriri: nu; comunicare: nu”, a răspuns un soldat la întrebările părintelui îndurerat cu privire la statutul oamenilor care au supraviețuit unui atac ucrainean. „Au spus că nu avem voie să ne retragem. În caz contrar, am putea fi împușcați”. 

Convorbirea unui soldat cu soția sa 

Într-o a treia interceptare din 26 octombrie, un soldat din regiunea Donețk îi povestește soției sale cum a fugit împreună cu alți trei din calea vărsării de sânge și se gândea să se predea. „Sunt într-un sac de dormit, ud, tușesc, în general sunt distrus”, spune el. „Ne-au lăsat pe toți să fim măcelăriți”. Soția soldatului a refuzat să comenteze când a fost abordată de ziar. 

Acestea sunt doar trei dintre miile de convorbiri între soldații ruși aflați în tranșee sau în poziții avansate pe care experții ucraineni le-au ascultat, le-au cercetat pentru fragmente de informații și apoi le-au făcut publice. 

În prima perioadă a războiului, lipsa de securitate în jurul comunicațiilor rusești a fost atât de mare încât conversațiile despre strategie între comandanții militari erau captate, chiar și de amatori, datorită utilizării de către armată a frecvențelor radio deschise. Potrivit lui Dmitri Alperovitch, un expert cibernetic care conduce Silverado Policy Accelerator, acest lucru este din ce în ce mai rar. 

„Aveți în continuare o mulțime de soldați care aduc telefoane mobile pe linia frontului și care vor să vorbească cu familiile lor, iar acestea sunt fie interceptate în timp ce trec prin intermediul unui furnizor de telecomunicații ucrainean, fie sunt interceptate pe calea aerului”, a declarat Alperovitch. „Acest lucru nu ridică prea multe dificultăți pentru serviciile de securitate ucrainene”, scrie The Guardian. 

Natalie Preotesescu

Tânăr jurnalistă, cu un an de experiență. Sunt pasionată de scris, de mic copil, iar interesele mele principale sunt lectura, în special cea străină, desenul și 3D modeling.

Recent Posts

Ciolacu, despre Geoană: „Am crezut că se ocupă cu războaiele. Am înțeles, va candida la prezidențiale”

Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seară, pe 12 mai, la postul…

3 minute ago

Un nou discurs controversat al lui Donald Trump! Fostul Președinte i-a comparat luni pe migranți cu Hannibal Lecter din filmul „Tăcerea mieilor”

Fostul președinte Donald Trump i-a comparat luni pe migranți cu personajul Hannibal Lecter din filmul…

33 de minute ago

Se vor reduce taxele? Marcel Ciolacu: „Impozitarea muncii e cea mai mare în România”

Marcel Ciolacu argumentează că este necesară implementarea de deduceri fiscale pentru impozitarea muncii, în contextul…

54 de minute ago

Irlanda are în plan să reducă drastic impozitul pe profit pentru a atrage investitorii

Propunerea celui mai mare grup de lobby al mediului de afaceri din Irlanda de Nord…

o oră ago

Posturi scoase la concurs de Poliția Română! Care sunt beneficiile și ce salarii se oferă

Poliția Română se confruntă cu o lipsă masivă de personal. Pentru a încerca să acopere…

2 ore ago

Parlamentarii germani sugerează că NATO ar putea proteja cerul deasupra vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO

Unii legislatori germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut…

2 ore ago

This website uses cookies.