Termoenergetica este pusă la plată. Compania a fost amendată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Termoenergetica trebuie să plătească 620.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată în urma desfășurării unui control. Motivul amenzii ține de nerespectarea legislației privind furnizarea apei calde menajere și a agentului termin pentru încălzire. Potrivit datelor, s-au găsit temperaturi sub parametri pentru agentul termic de încălzire. De asemenea, era înregistrat un consum de apă pentru blocurile care aveau acest serviciu întrerupt din cauza unor defecțiuni tehnice.
„Este inadmisibil ca bucureștenii să fie nevoiți să suporte astfel de deficiențe în furnizarea serviciilor esențiale. Vom continua controalele și vom extinde verificările la nivel național pentru a ne asigura că drepturile consumatorilor sunt respectate”, a spus președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, conform Antena 3 .
