Infofinanciar > Info > Supraimpozitarea part-time, valabilă sa nu? Situația complicată a angajaților
Info

Supraimpozitarea part-time, valabilă sa nu? Situația complicată a angajaților

Supraimpozitare Sursa foto Profit.ro
Sursa foto: Profit.ro

Partidul Național Liberal susține renunțarea la supraimpozitarea contractelor de lucru part-time, care a fost adoptată anul trecut, scăderea CAS, propunere deja inițiată de PNL, dar și orice tip de măsuri care vizează creșterea veniturilor atât celor angajați la stat cât și la privat. Oficialii spun că acest lucru nu va afecta mediul de afaceri.

Partidul Social Democrat este acuzat direct de către liberali că dorește mărirea taxelor la locul de muncă ale românilor ce lucrau doar 2-4 ore.

PNL susține ferm renunțarea la supraimpozitarea contractelor part-time

„Supraimpozitarea contractelor part-time a fost o măsură propusă de PSD, partid care conduce atât Ministerul de Finanțe, cât și Ministerul Muncii. PNL s-a opus la acel moment, dar ne aflăm într-o coaliție și a fost nevoie de un compromis, exact pentru a putea păstra cota unică și a evita supraimpozitarea companiilor, o linie roșie pe care PNL a refuzat să o treacă.

Prin acea măsură, PSD a mărit taxele pe muncă ale românilor care lucrau 2 sau 4 ore, rezultând dispariția netă a zeci de mii de contracte de muncă. Nu se poate ca acum să încerce să își răscumpere greșeala față de acei oameni, sufocând mediul de afaceri și luând decizii care vor duce la creșteri de prețuri pentru bunuri și servicii.

Dacă reducem taxarea muncii punând presiune pe mediul de afaceri, puterea de cumpărare a românilor nu va crește. Din contră. Dacă PSD își dorește cu adevărat să îi ajute pe români, atunci așteptăm de la ministrul de Finanțe de la PSD, Adrian Câciu, un plan pentru scăderea inflației și pentru ca România să se împrumute la dobânzi mai mici. Acestea sunt măsuri concrete care îi vor ajuta cu adevărat pe oameni.

Soluții pentru scăderea taxării muncii există, dar este nevoie de o viziune economică de ansamblu și pe termen lung. Cea mai simplă variantă aritmetică este creșterea numărului de angajați din economia reală. Pe un calcul bazat pe bugetul pe anul în curs, se poate observa că la fiecare 60.000 de noi angajați apăruți în economie și plătiți cu salarii medii, se poate reduce impozitarea muncii cu circa 1% pentru aproximativ 5,6 milioane de salariați, păstrându-se un echilibru în balanța de venituri și cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale.

Vorbim despre locurile de muncă din economia reală, care necesită atragerea de investiții sustenabile și dezvoltarea de afaceri, nu investiții speculative și tunuri trase peste noapte. Însă, pentru acest obiectiv este necesar să nu băgăm spaima în investitorii potențiali sau cei deja prezenți în țară, vehiculând taxe aberante și impozite nejustificate.

Pe lângă scăderea taxării muncii, soluții corecte pentru economia românească sunt creșterea accesului la finanțare a companiilor, pentru ca acestea să se dezvolte mai bine, precum și stimularea investițiilor străine directe, continuându-se linia de anul trecut, când aceste investiții au înregistrat un nou record.

PNL susține creșterea veniturilor angajaților, dar realizată pe considerente fiscale care iau în calcul impactul pe termen lung asupra economiei reale, nu pe declarații cu iz electoral care pot produce efecte devastatoare pe termen lung în mediul economic”, conform comunicatului de presă publicat de PNL.          

Ministrul de Finanțe susține această măsură

După ce a fost adoptată supraimpozitarea contractelor de muncă part-time, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că nu există personae care și-au pierdut locul de muncă în urma acestei decizii.

„Avem toată evidența cu toate CNP-urile, nu le pot face publice. Nu există oameni care și-au pierdut locuri de muncă. Luați-o și aritmetic. Dacă ai 2 contracte part-time, dar acele contracte s-au transformat într-un contract full time pentru că erai o singură persoană..

Vă rog frumos faceți logic. Nu e bine să vă invit la Ministerul de Finanțe la o informală și să facem asta pe hârtie sa va demonstrez?! Deci este posibil ca 2-3 contracte part time să fi fost transformate într-un contract full time. Evident dumneavoastră pe scriptic veți spune: au dispărut 2 sau 3 contracte part-time. Nu! E același om, aceeași persoană, dar în loc să fie pe 3 contracte part-time este pe un singur contract care are 8 ore.

Vă doresc (..) să nu fiți salarizați la part-time la salariul minim. Ceea ce îmi doresc este ca România să nu mai fie o țară a sărăciei în muncă. Ne dorim o țară ca afară dar acceptăm ca semenii noștri să fie plătiți foarte prost”, a transmis Adrian Câciu.