Infofinanciar > Info > Statul acordă subvenții financiare mai mari pentru fermierii care cresc bovine. Ce sumă pot obține persoanele eligibile
Info

Statul acordă subvenții financiare mai mari pentru fermierii care cresc bovine. Ce sumă pot obține persoanele eligibile

bovine

Președintele PSD Suceava, Ioan Stan, care ocupă de asemenea un scaun de Senator în Parlament, a vorbit despre criza cu care se confruntă fermierii, în special crescătorii de bovine, care comercializează lapte. În opinia politicianului, statul oferă un ajutor suficient acestor fermieri, adevărata problemă fiind specula pe care o fac comercianții cu care crescătorii de bovine sunt în contact.

Conform lui Ioan Stan, cei care cresc vite beneficiază de subvenții anuale de 600 de euro, care sunt repartizate astfel: „ajutor național tranzitoriu carne – 66 euro/cap, sprijin cuplat zootehnic – 338 euro/cap, ecoschemă bunăstare vacă lapte – 100,18 euro/cap, ajutor de stat Ucraina – 73 euro/cap; registrul genealogic – 6,06 euro/cap; control producția de lapte – 16,16 euro/cap și motorina în zootehnie – 56 litri/cap – 18,45 euro”.

Situația concurențială, conform lui Ioan Stan

Liderul PSD Suceava a vorbit despre situația de pe piața laptelui și faptul că aceasta este principala responsabilă de difucltățile pe care le întâmpină fermierii:

„În acest context, problema fermierilor nu e sprijinul primit de la stat, ci că sunt obligați să vândă laptele către procesatori la un preț prea mic. În această privință Ministerul Agriculturii nu poate interveni pentru că pur și simplu nu e permis acest lucru. Prețul se formează pe piață în urma raportului dintre cerere și ofertă. Iar procesatorii au posibilitatea de a cumpăra lapte fără niciun fel de restricții din țări ale Uniunii Europene la un preț similar sau mai mic decât cel al fermierilor români” , a declarat acesta.

Există soluții pentru fermieri?

Mai mult, el a indicat că această problemă de pe piață ar putea fi rezolvată de altă autoritate, Consiliul Concurenței. Fermierii care cresc bovine susțin că în momentul de față, costul de producție este mai mare decât cel de comercializare, cel puțin în momentul în care un procesator sau comerciant terț este implicat.

Vânzările la poarta fermei sunt mai avantajoase pentru cei care se îndeletnicesc cu creșterea animalelor, însă acestea nu sunt întotdeauna fezabile. Criza fermierilor se resimte în toate sectoarele de activitate, îndeosebi pe fondul contextului inflaționist în care ne aflăm. În cazul celor care cultivă și comercializează grâne și cereale, principala problemă este reprezentată de produsele ucrainene. Acestea trec granița fără impozite, iar prețul la care se vând este adesea mai avantajos decât cel al cerealelor autohtone.

Deoarece costurile asociate cu producția au crescut, și consumatorii finali resimt o scumpire semnificativă. În marile lanțuiri de magazine, prețul pentru laptele de proveniență animală se apropie de acela care are origine vegetală și care până de curând costa de două sau trei ori mai mult decât cel produs de vacă, potrivit g4media.ro.