Infofinanciar > Educație financiară > Sprijin pentru companii de până la 1,2 milioane de euro prin PNRR! Sunt vizate proiectele de eficiență energetică
Educație financiară

Sprijin pentru companii de până la 1,2 milioane de euro prin PNRR! Sunt vizate proiectele de eficiență energetică

PNRR - sursa foto - forbes.ro
Sursa foto - forbes.ro

Rata ridicată a gazelor cu emisii de seră și un consum rațional al energiei sunt două aspecte la care, după cum se vede în întreaga lume, oamenii mai au de lucrat. În România se pare că deja se abordează direcții mai convingătoare în acest drum, mai precis sprijinirea financiară a proiectelor care au ca scop să crească nivelul de eficientizare a energiei, cu precădere în zona industrială.

Practic, cei care solicită aceste fonduri vor fi „sponsorizați” ca să realizeze diverse proiecte care au ca scop final eficientizarea energiei din segmentul industrial de activitate, rezultând astfel o micșorare a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin o treime, potrivit comunicatului de presă pus la dispoziție pe platforma GOV.

Fondul total

Suma de bani totală a acestui plan este de 62.000.000 de euro. Acești bani provin din fonduri europene care sunt nerambursabile. Aceste investiții sunt parte a Planului Național de Redresare și Reziliență.

Cei care pot să solicite aceste fonduri sunt: microîntreprinderi, întreprindere mari, mici și mijlocii care sunt înregistrate în România și a căror activitate este desfășurată în concorcodanță cu normele legale din acest domeniu la nivel național. Condiția care trebuie respectată oricum este înregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Perioada în care aceste proiecte pot fi depuse a început deja, de pe data de 30 iunie 2022. De asemenea, ultima zi în care se pot trimite este finalul verii, mai precis 31 august, la ora 10 dimineața.

Ce sumă de bani va primi o întreprindere care solicită finanțare

Maximul sumei de bani care poate fi acordat în baza acestui sprijin este de 1.200.000 de euro pentru o întreprindere. Această resursă financiară este echivalent cu o treime din toate costurile aferente realizării proiectului. Firește, acest proiect funcționează pe principiul „o singură finanțare pentru un singur proiect”. În cazul în care respectiva întreprindere solicitantă are mai multe sedii, finanțarea va fi aceeași și se va acorda o singură dată deoarece această sumă de bani, potrivit site-ului GOV.

Această normă, potrivit comunicatului menționat mai sus, funcționează „în baza art.38 – Ajutoarele pentru investiții în favoarea măsurilor de eficiență energetică din Regulamentul Uniunii Europene nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratat.”.

Pentru ca eficiența energetică din domeniul industrial să crească și ca emisiile gaze cu efect de seră să scadă, investițiile trebuie direcționate către procese de modernizare, urmărire a progresului dar și un grad mai mare de eficacitate al consumului.