Infofinanciar > Info > Sorin Grindeanu a discutat cu transportatorii şi fermierii: „S-au găsit soluţii şi le vom duce la capăt”
Info

Sorin Grindeanu a discutat cu transportatorii şi fermierii: „S-au găsit soluţii şi le vom duce la capăt”

Sorin Grindeanu a discutat cu transportatorii şi fermierii: „S-au găsit soluţii şi le vom duce la capăt”
sursa foto arhiva companiei

Timp de patru ore reprezentanții ministerului Transporturilor au purtat discuții şi negocieri cu transportatorii şi fermierii care au declanșat proteste în toată ţara.

Potrivit ministrului Sorin Grindeanu, discuțiile din această seară s-au finalizat cu o serie de soluţii care vor fi puse în aplicare.

„Am și semnat o minută împreună cu reprezentanții lor. Sunt lucruri pe care, urmare a acestor discuții de aproximativ patru ore, le putem face și pentru asta ne-am angajat.

Alte chestiuni care nu țin de doar de Ministerul Transporturilor probabil că vor fi discutate și știu, de exemplu RCA-ul se merge la ASF. Lucrurile care țin de Ministerul Finanțelor am înțeles că vor fi discutate mâine de dl. ministru. Să știți că majoritatea covârșitoare a participanților de astăzi a fost din partea protestatarilor şi am văzut dorința de a găsi soluții, de a rezolva aceste puncte, astfel încât lucrurile să se detensioneze.

Deci, chiar țin să facă această precizare pentru că nu vreau să fie interpretat altcumva. Lumea astăzi, cel puțin la Ministerul Transporturilor și din partea noastră și din partea protestatarilor a căutat soluții. Eu zic că pe ceea ce ne-am pus semnătura cu toții şi putem să ducem la capăt”, a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.