Infofinanciar > Info > Solidaritate doar pe hârtie! Câți bani s-au adunat de la coloșii energetici
Info

Solidaritate doar pe hârtie! Câți bani s-au adunat de la coloșii energetici

Solidaritate doar pe hârtie! Câți bani s-au adunat de la coloșii energetici
FOTO: evz.ro

După lungi demersuri inițiate de statul român pentru recuperarea taxei de solidaritate aplicate giganților OMV Petrom și Romgaz, dar și a altor companii, suma încasată este de trei ori mai mică decât cea vehiculată inițial.

Concret, statul român a izbutit să colecteze din taxa de solidaritate doar 3,2 miliarde de lei, dintr-un total care ar fi trebuit să fie cel puțin 9 miliarde.

Statul a român a colectat o treime din taxa de solidaritate

Defalcat, OMV Petrom a virat în conturile României 1,5 miliarde de lei, în timp ce Romgaz a plătit 1 miliard de lei, iar diferența până la 3,2 miliarde a fost plătită de companiile mai mici. Fostul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare a explicat motivul pentru care România a încasat o sumă mult mai mică decât cea preconizată inițial.

„La momentul respectiv, am depus un amendament care a fost discutat timp de aproape o lună și jumătate în coaliție. Amendamentul meu ar fi generat, la contribuția de solidaritate, un venit pentru stat de aproape 8 miliarde.

Varianta finală a legii a creat un impact de aproape 3,2 miliarde, într-un moment în care România are nevoie foarte mare de orice fel de venit.

Putem să privim partea goală a paharului, anume că am luat mult mai puțin, dar puteam să privim și partea plină, anume că dacă amendamentul nu ar fi fost depus, atunci am fi încasat, probabil, doar 1,5 miliarde de lei”, a declarat Alexandru Nazare pentru Antena 3 CNN.

OMV Petrom a procesat anul trecut 4,241 milioane de țiței

Trebuie menționat faptul că OMV Petrom a procesat anul trecut 4,241 milioane tone de țiței la rafinăria Petrobrazi, însă, un alt aspect demn de precizat constă în faptul că deputații au votat la începutul lunii mai o inițiativă prin care au modificat valoarea taxei de solidaritate, astfel, tona de țiței procesat în activitatea de rafinărie a fost modificată la 350 de lei.

De aici rezultă suma de 1,48 miliarde pe care a plătit-o într-un final OMV. Pe de altă parte dacă s-ar fi menținut prevederile inițiale potrivit cărora „taxa de solidaritate este datorată în situația în care activitățile vizate de contribuție ar fi avut o pondere de cel puțin 75% în cifra de afaceri a companiei, suma pe care ar fi trebuit să o plătească OMV PETROM ar fi fost de cel puțin două ori mare, între 3 miliarde și 1 miliard de euro”, potrivit bursa.ro.

Însă, Președintele Klaus Iohannis a retrimis legea în Parlament, iar Senatul și Camera Inferioară în calitate de for decizional au introdus o taxă fixă pe țițeiul prelucrat în rafinării.

„Marjele de rafinare în perioada de aplicare a OUG nr. 186/2022 sunt superioare unor marje obţinute în condiţii normale de piaţă. Deşi în anul 2023 se estimează că marjele vor scădea, ele vor fi în continuare superioare unor marje obţinute în condiţii normale de piaţă, activitatea de rafinare nefiind însă impozitată suplimentar”, a argumentat la vremea respectivă Coaliția de guvernare.