Categories: Info

Șoferii care merg pe litoral în minivacanța de Rusalii scapă de taxe! Plata pentru trecerea pe Podul de la Fetești se suspendă

Românii care și-au planificat minivacanța de Rusalii pe litoral vor beneficia de o surpriză plăcută. Taxa de pod de la Fetești se va suspenda din data de 1 iunie până la sfârșitul sezonului estival, adică până pe data de 31 august. 

Astfel, începând de mâine nu va mai fi necesară achitarea unei taxe de pod pentru traversarea podului de la Fetești, care se putea achita în mod normal direct la trecere, sau prin modalități alternative precum plata la benzinărie, prin SMS sau online. 

Se desfășoară lucrări de reabilitare a Autostrăzii Soarelui 

Decizia a fost luată pentru a se fluidiza traficului în perioada sezonului estival de pe Autostrada Soarelui, având în vedere că încă au loc lucrări de reabilitare a drumului, prin zona de tranziție de pe Podul Fetești. 

Pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea s-au instituit restricţii de circulaţie pe A2 între Feteşti şi Cernavodă, fiind închis sensul de circulaţie Constanţa – Bucureşti. 

„Este oficial, de la 1 iunie întră în vigoare suspendarea taxelor de pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă”, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în ministerul Transporturilor și prim-vicepreședinte PNL Ilfov. 

Taxa se elimină pentru toate categoriile de vehicule 

„Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial al României ordinul prin care se suspendă aplicarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunare intre Fetești și Cernavodă pentru toate categoriile de vehicule.  

Această derogare intră în vigoare de la 01 iunie, ora 00:00 și va fi valabilă până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea, dar nu mai târziu de sfârșitul lunii august. 

Am fost astăzi pe șantierul Podului peste brațul Borcea A2 împreună cu responsabilii din partea CNAIR, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare și consolidare pe calea 2 aferentă podului, dar și pentru a sprijini și presa, în același timp, antreprenorul, astfel încât să putem ridica restricțiile de trafic din zonă, cât mai repede. 

Acest pod face parte din cele 4 construite în urmă cu aproximativ 40 ani peste Dunăre, fiind toate reabilitate în ultimii 3 ani, mai puțin acest ultim sector aferent Podului Borcea, cel mai dificil, aici fiind cea mai degradată porțiune. 

În urma expertizelor, inspecțiilor și decopertărilor făcute, s-au constatat deficiențe importante de execuție la momentul construcției podului, precum lipsa stratului de hidroizolație, care a dus la infiltrarea apei în betonul de sub straturile rutiere ale podului, fiind necesară astfel refacerea dalelor de susținere a căii pe pod (elemente structurale de rezistență).  

Întrucât nu se pot demola toate in același timp toate dalele de susținere a căii pe pod pe cele câteva sute de metri lungime, experții au indicat etapele de desfășurare a lucrărilor, etape pe care vrem să le închidem cât mai repede”, a mai transmis Irinel Ionel Scrioșteanu, potrivit Antena 3.

Dana Arambescu

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București. Sunt pasionată de scris, literatură autohtonă și thriller.

Recent Posts

Vara anului 2023 stabilește un nou record climatic. A fost cel mai călduros anotimp din ultimii 2.000 de ani

În anul 2023 s-au înregistrat noi recorduri de temperaturi extreme. Oamenii de știință a spus…

19 minute ago

Îi pune Ciolacu bețe în roate lui Geoană? Motivul pentru care s-a schimbat data alegerilor

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că este sigur de faptul că Mircea Geoană, secretarul adjunct…

40 de minute ago

Aderarea Bulgariei la zona euro ar putea fi amânată. Guvernatorul BNB a făcut anunțul

Guvernatorul Băncii Naționale Bulgare (BNB), Dimitar Radev, a transmis faptul că Bulgaria nu va reuși…

o oră ago

Prețul carburanților este în scădere. Motorina, mai ieftină decât benzina

Prețul carburanților se modifică de la o zi la alta. Astăzi, 15 mai 2024, motorina…

o oră ago

Pilonul II de pensii private, un subiect controversat. Marcel Ciolacu: „Acestea nu pot fi susținute numai de statul român”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat faptul că orice premier s-ar bucura să aibă veniturile suplimentare…

2 ore ago

Planurile lui Ciolacu. Impozitarea salariului este de interes pentru premier

Marcel Ciolacu, premierul României, a transmis faptul că este necesară o reformă în sistemul de…

2 ore ago

This website uses cookies.