Infofinanciar > Info > Lucrările la sistemul de termoficare continuă. Când vor avea bucureștenii apă caldă
Info

Lucrările la sistemul de termoficare continuă. Când vor avea bucureștenii apă caldă

Lucrările la sistemul de termoficare continuă. Când vor avea bucureștenii apă caldă
sursă foto: bzi.ro

Sistemele importante care asigură buna funcționare a necesităților primare, precum apa caldă trebuie să fie într-o stare de funcționare optimă, pentru a le oferi cetățenilor condițiile de care au nevoie pentru un trai decent. Dar, la nivelul Capitalei, aceste sisteme nu au mai fost reabilitate de mult timp și au nevoie de lucrări intense. Astfel, Termoenergetica, compania care se ocupă cu refacerea sistemului de termoficare, a anunțat că lucrările vor continua.

Această prelungire a termenului pentru modificările realizate la nivelul țevilor și a întregului sistem au la nivel de cauză degradarea anumitor conducte. Reprezentanții companiei au anunțat că în sistemul din cadrul rețelei Bucureștiului existau țevi vechi și ruginite de mai bine de 55 de ani.

Lucrările de reabilitare vor continua

Bucureștenii se plâng constant în legătură cu problemele apărute la nivelul rețelei de apă. Oamenii se trezesc de foarte multe ori în situația de a nu mai avea apă caldă în casă. Acest lucru le aduce multe nemulțumiri și are la nivel de cauză degradarea țevilor din cadrul sistemului. Astfel, au fost implementate diferite lucrări pentru a putea repara sau schimba anumite țevi care necesitau reabilitare urgentă. Se anunță vești importante care nu sunt în favoarea cetățenilor. Lucrările de reabilitare în regim de urgență a unuia dintre nodurile cheie din sistemul de termoficare, vechi de 55 de ani, vor continua luni cu montarea conductei cu diametrul de 1,2 m și a celor două vane cu diametrul de 1 m, potrivit anunțului realizat de Termoenergetica.

Termenul de finalizare preconizat este 20 august 2023. Conform informațiilor date de companie, ar putea apărea întârzieri, în funcție de gradul de degradare a conductelor, lucru care poate fi descoperit doar pe parcursul lucrărilor. „Lucrările de reabilitare în regim de urgenţă a unuia dintre cele mai importante noduri în funcţionarea sistemului de termoficare al Capitalei, cu o vechime de 55 de ani continuă, luni, prin montarea conductei şi a celor două vane. Căminul Releului, unul dintre cele mai mari obiective ale reţelei termoficare, cu o suprafaţă de 180 de metri pătraţi, are amplasate în interior vanele care fac legătura între Magistrala 3 Sud şi Magistrala Berceni” se arată în cadrul mesajului transmis de reprezentanții Termoenergetica pe Facebook.

Conducta Magistralei 3, unde au fost întâmpinate probleme, a fost pusă în funcțiune în anul 1968. Potrivit Termoenergetica, aceste degradări destul de grave ale rețelei de termoficare au la nivel de cauză lipsa de investiții ale statului, din ultimii 20 de ani. „Expertiza tehnică a indicat în cazul său degradări importante ale structurii de rezistență cauzate de lipsa investițiilor din ultimii 20 de ani. Tot acum se înlocuiesc aproximativ 20 de metri de conductă cu diametrul de 1200mm și alți aproximativ 50 de metri de conductă cu diametrul de 1000mm, precum și mai multe vane printre care două vane cu diametrul de 1000mm” au semnalat reprezentanții Termoelectrica pe pagina de Facebook.

Conducte degradate

Reprezentanții companiei au semnalat că termenele de finalizare a lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor. Astfel, aceste prelungiri sunt cauzate de provocările din cadrul sistemului și de gradul de degradare a conductelor. „Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. În șantierele mari, se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operațiuni, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat” a transmis compania în cadrul unei postări de Facebook, conform Daily Business .