Infofinanciar > Info > Sezamo plafonează prețurile la produsele alimentare de bază pentru următoarele 6 luni
Info

Sezamo plafonează prețurile la produsele alimentare de bază pentru următoarele 6 luni

Sezamo plafonează prețurile la produsele alimentare de bază pentru următoarele 6 luni
Foto: arhivă companie

Supermarketul online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, anunță plafonarea prețurilor a 25 de produse, dintre care 22 de produse alimentare, până în aprilie 2023. Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri menite să ajute consumatorul, precum categoria Save Food, Reducerile Săptămânii și sacoșa cu fructe și legume „Salvează-mă”.

Potrivit Institutului Național de Statistică, rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%*.

Sezamo reacționează la această creștere bruscă, limitând prețurile la produsele alimentare de bază pentru perioada 1 noiembrie – 30 aprilie 2023. Astfel, Sezamo va garanta prețuri plafonate la o serie de 25 de produse, dintre care 22 de produse alimentare și 3 produse nealimentare, precum hârtie igienică, rolă de prosoape de bucătărie și săpun solid. În rândul produselor alimentare cu prețuri plafonate se regăsesc produse de bază, precum zahăr, ulei, făină, orez, salam, ouă, unt, lapte, iaurt, smântână, apă plată și pâine feliată, la care se adaugă alte produse necesare în gospodărie, și anume paste făinoase, bulion, dulceață, castraveți murați, șuncă feliată, cafea măcinată, ceai, pulpe de pui, carne tocată de porc și mici de porc. Acțiunea de plafonare a prețurilor va fi implementată până la finalul lunii aprilie 2023. În cazul în care vor interveni scumpiri ale acestor produse, Sezamo va credita automat diferența dintre prețul real de vânzare practicat în piață și prețul înghețat în contul clientului sub formă de credite, iar banii astfel economisiți pot fi apoi utilizați la Sezamo pentru achiziționarea altor bunuri.

Prețurile alimentelor cresc brusc și, combinate cu prețurile energiei, ar putea avea un impact negativ asupra multor gospodării locale. Sezamo acționează prin limitarea prețurilor pentru o serie de produse alimentare de bază din coșul său de cumpărături.

Tomáš Chadzivasilis, CEO al Sezamo în România

Tomáš Chadzivasilis, CEO al Sezamo în România

Tomáš Chadzivasilis, CEO al Sezamo în România, explică: „Am spus mereu că Sezamo este pentru toată lumea. Suntem o companie responsabilă și dorim să facem lucrurile mai ușoare pentru clienții noștri în aceste vremuri dificile. Prin urmare, ne gândim la diferite modalități de a ajuta clienții pentru ca experiența lor de cumpărături să fie rezonabilă pentru portofelele acestora. Una dintre aceste modalități este promisiunea unei garanții de preț pentru anumite alimente de bază pe o perioadă de minimum 6 luni.

Michael Kaiser, CCO la Sezamo România detaliază: „Vrem să ne asigurăm că toată lumea va avea acces nemijlocit la o serie de produse alimentare de bază care se regăsesc în coșul săptămânal. Modalitatea pe care am găsit-o pentru a păstra prețurile rezonabile pentru aceste produse alimentare de bază a fost ca, în cazul unei scumpiri a produsului respectiv, să transformăm diferența de preț în credit pentru cumpărăturile viitoare de la Sezamo. Aceste prețuri vor fi valabile pentru o singură bucată din fiecare produs la fiecare achiziție. Diferența dintre prețul curent de vânzare și prețul maxim garantat va fi întotdeauna rambursată clientului de către Sezamo prin creditarea contului acestuia. Creditul poate fi folosit apoi pentru achiziții ulterioare.”

La Sezamo, clientul se află întotdeauna în centrul tuturor activităților – de la deciziile de zi cu zi până la serviciile ireproșabile, care reprezintă țelul companiei față de consumatori. Înghețarea prețurilor pe o perioadă stabilită reprezintă, pentru Sezamo, o inițiativă prin care obsesia pentru clienți se traduce în mod direct, în linie cu misiunea companiei.