Ca definiție, Constituția este ”legea fundamentală a unui stat în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.
Ea conturează cu exactitate forma de guvernământ, de aceea am ales să vorbim despre Constituție în legătura cu natura statului, respectiv starea sa de ”republică semiprezidențială”, o sintagmă foarte nou apărută în literatura de specialitate care poate da mari dureri de cap la încercarea unei explicații pertinente. Vom ajunge și acolo.
Constituția din 1991, primii pași
După Revoluția din 1989 era limpede că vechea constituție comunistă, generată de un regim impus cu puterea armelor de sovietici, nu mai răspundea roului său fundamental, așa că trebuia elaborată una nouă.
În urma alegerilor din 20 mai 1990 pe baza unor principii și norme juridice democratice, electoratul român și-a ales în mod liber Parlamentul și Președintele țării.
Parlamentul, potrivit art.80 din Decretul-lege nr. 92/1990, avea o dublă calitate: atât de Adunare Constituantă, cât și de autoritate legiuitoare propriu-zisă. În acest articol ne aplecăm cu precădere asupra rolului de Adunare Constituantă.
Astfel, Constituanta, în calitatea ei de putere originară, trebuia să adopte noua Constituție în termen de 9 luni (dar nu mai târziu de 18 luni). În cadrul Constituantei a fost înființată, prin Hotărârea nr. 1 din 11 iulie 1990 privind Regulamentul Adunării Constituante, Comisia de redactare a proiectului Constituției României, denumită Comisia Constituțională, alcătuită pe baza algoritmului politic de reprezentare a grupurilor parlamentare din 12 deputați, 11 senatori și 5 experți în domeniul dreptului, fără drept de vot deliberativ.
Președintele acestei Comisii a fost desemnat Antonie Iorgovan, senator independent. De atunci încoace, în presă, dar nu numai, referirile la Iorgovan cuprindeau și sintagma de ”părinte al Constituției”, o expresie care duce mai degrabă cu gândul la altă celebră expresie: ”părinții fondatori ai Statelor Unite”. Desigur, nu există nici măcar la nivel ideatic vreo asemănare…
Comisia a recurs la realizarea unei ample documentări privind fenomenul constituțional european și internațional, precum și a metodologilor de redactare a constituțiilor moderne și s-au consultat constituționaliști vestiți și specialiști cu nume impresionante din organisme internaționale. Pentru început s-au elaborat Tezele proiectului de Constituție, apoi, a fost discutat proiectul de Constituție în forma sa finală.
Proiectul a fost publicat în 2 iulie 1991, s-au depus amendamente, s-au discutat aceste păreri, și, la 21 noiembrie 1991, a fost votat de Adunarea Constituantă.
Ulterior, a fost convocat un referendum pentru 8 noiembrie 1991, referendum prin care, cu 77,3% răspunsuri de ”da”, proiectul a devenit Constituția României postcomuniste. Important, de atunci, ziua de 8 noiembrie este celebrată ca Ziua Constituției Române.
Revizuirea Constituției
Privind în ansamblu, România are o nouă constituție din 1991, dar, unii consideră că, acum, Constituția în vigoare este una din 2003. De fapt, în 2003, tot prin referendum s-a procedat la o revizuire a Constituției din 1991, unde, este adevărat, mai mult de jumătate dintre articole au suferit modificări.
Principalele modificări s-au referit la prelungirea mandatului preşedintelui (de la 4 la 5 ani), la garantarea proprietăţii private (și nu doar ocrotirea proprietății), la faptul că arestarea preventivă şi sunt decise numai de judecător şi nu de procuror. De asemenea, s-a limitat imunitatea parlamentară şi s-a renunțat la caracterul obligatoriu al serviciului militar. Alte importante modificări se referea și la cetăţenii străini ce căpătau posibilitatea de a deține terenuri (numai în condiţiile stabilite prin aderarea României la UE) și cetățenii UE au primit dreptul de a alege şi de a fi aleşi în scrutinul local, dacă sunt rezidenți ai localităţii respective.
Referendumul pentru revizuirea Constituției a avut loc pe 18 şi 19 octombrie 2003. Atunci s-au prezentat la urne 55,7% dintre români (din 17 milioane de cetăţeni cu drept de vot la vremea respectivă), iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea Constituţiei. Constituţia modificată a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003, și dat fiind că s-a umblat la mai mult de jumătate din articole, poate fi considerată a fi o nouă Constituție.
Republica semiprezidențială România și inspirația franceză
La punctul doi al Articolului 1 din Constituția României citim: ”Forma de guvernământ a statului român este republica”.
În mare, însă, când vorbim despre republică, găsim două versiuni: republica parlamentară și republica prezidențială.
În cuvinte puține, republica parlamentară este o republică unde prim-ministrul este șeful guvernului, respectiv autoritatea executivă în stat, în timp ce șeful statului (președinte) exercită funcții simbolice.
În la fel de puține cuvinte, republica prezidențială este o formă de guvernământ în care președintele este atât șeful statului, cât și șeful executivului. Doi într-unul cum s-ar spune…
În cazul României se observă că președintele nu e șeful Executivului, deci nu e republică prezidențială. Pe de altă parte, nici republică parlamentară nu este, pentru că președintele are atribuții ce nu pot fi încadrate a fi doar simbolice.
Și atunci, ce este România? Ei bine, România este o struțo-cămilă, adică o republică semiprezidențială. Ca definiție, în republica semiprezidențială prim-ministrul și președintele sunt ambii participanți activi în administrația statului. Aici, șeful statului este ales prin vot universal, și primește un rol mai mult decât protocolar (cum este în republica parlamentară). De asemenea, guvernul este desemnat de președinte, dar votat de parlament și dă seamă acestuia. De altfel, parlamentul poate demite guvernul printr-o moțiune de cenzură.
De multe ori s-a spus că noi am fi avut ca exemplu (unii spun chiar că am copiat-o direct) constituția franceză. De fapt, această chestiune vine fix de la definiția republicii semiprezidențiale. Primul specialist care a vorbit despre republica semiprezidențială a fost politologul francez Maurice Duverger care a definit astfel, în 1978, sistemul de guvernământ al Republicii Franceze (numit și a Cincea Republică).
Neavând o variantă mai bună, și noi am adoptat această sintagmă, deși forma noastră de guvernământ are câteva deosebiri esențiale față de cea a Franței, cea mai evidentă fiind aceea că puterea executivă este reprezentată de Președinte, ales prin sufragiu universal pe o durată de 5 ani și de guvern, condus de un Prim-ministru numit de către președinte. Deci, premierul face și drege, dar nu fără aprobarea șefului statului, ceea ce nu se întâmplă la noi, unde premierul își conduce guvernul, susținut de majoritatea parlamentară. Bref, desi președintele nu este totuna cu premierul, acesta din urmă nu suflă fără prezident: Și da, ”republica semiprezidențială” de la francezi ni se trage…
Încă un fapt: în UE există numai trei republici semiprezidențiale: Franța, Portugalia și România.
Constituția care ne făcut cunoscuți în lume
În afara celei din 1991, noi am mai avut alte șase constituții. De departe însă, aceea promulgată de Regele Ferdinand în 1923 a fost cea mai liberală Constituție de la acea vreme din întreaga Europă.
Aceasta a proclamat drepturile românilor şi a afirmat principiile libertăţii şi egalităţii, fără deosebire de origine etnică, de limbă, religie sau clasă socială. Libertatea individuală era garantată, domiciliul era inviolabil, iar libertatea conştiinţei era considerată ca fiind absolută. Ea garanta și libertatea presei ”care nu poate fi pusă sub regimul avertismentelor, nu poate fi confiscată, suspendată sau suprimată şi nici cenzura, nici o altă măsura excepţională nu poate fi înfiinţată”.
Mâine la ora 19, în cadrul acestui serial, veți putea citi un amplu material despre bacalaureat. Unde a apărut prima dată, când și cum l-am adoptat noi.
