Infofinanciar > Esential > SERIAL Burleanu, groparul fotbalului românesc! Cheia succesului: o carieră în instituții publice și conexiuni cu politicieni
Esential

SERIAL Burleanu, groparul fotbalului românesc! Cheia succesului: o carieră în instituții publice și conexiuni cu politicieni

SERIAL Burleanu, groparul fotbalului românesc! Cheia succesului: o carieră în instituții publice și conexiuni cu politicieni
Sursă foto: Sport Pictures

Răzvan Burleanu a absolvit liceul la Colegiul Național Gheorghe Vrânceanu din Bacău, după care a studiat științele politice la SNSPA în București. Studiile universitare și le-a completat cu un master în domeniul politic al strategiilor de securitate făcut la Universitatea Națională de Apărare Carol I, aceeași instituție la care și premierul Nicolae Ciucă și-a susținut lucrarea de doctorat, care este în centrul unui scandal de plagiat încă de la începutul acestui an.

Președintele FRF a susținut, la vârstea de doar 26 de ani, la doar un an de la înscriere, lucrarea de doctorat în domeniul schimbărilor organizaționale produse ca urmare a proceselor instituționale de europenizare, tot în cadrul SNSPA.

Traseul profesional al tânărului doctor a urmat o traiectorie ascendentă în ceea ce privește greutatea instituției publice în care a lucrat. Primul job al său a fost în cadrul Primăriei Bacău și într-un timp scurt a ajuns în aparatul public central, ocupând, pe rând, funcții în cadrul Comisiei Juridice a Parlamentului României, în cadrul Autorității Electorale Permanente, unde s-a ocupat de controlul respectării legalității în procesele electorale și nu în ultimul rând, la Administrația Prezidențială, unde a fost consilierul prezidențial al lui Traian Băsescu, la departamentul pentru minorități.

În decembrie 2009 a fost decorat de către fostul președinte cu Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler. Răzvan Burleanu s-a perindat prin mai multe cercuri de putere, reușind, voluntar sau nu, să creeze imaginea unui om puternic susținut de sistem, oricum am vrea să definim acest sistem.

Cel mai bun exemplu în acest sens îl constituie chiar relația de rudenie pe care a dezvoltat-o recent cu actualul ministru al Apărării, Vasile Dâncu, care i-a devenit naș de cununie.

Omul lui Voiculescu, mâna sa dreaptă

Tot pe filieră politică, conducătorul fotbalului românesc, a creat Federația Română de Minifotbal, împreună cu răposatul Gavrilă Vasilescu, care a declarat în trecut pentru Rise Project că l-a cunoscut pe Burleanu în cadrul Comisiei Juridice a Senatului.

Numele lui Gavrilă Vasilescu este, conform unei investigații Rise Project, legat de înființarea a trei organizații non profit: Asociația Română de Minifotbal (2008), Federația de Minifotbal din România (2011) și Liga Iubitorilor de Fotbal (2013). În toate cele trei, Gavrilă Vasilescu ocupă funcția de secretar general și Răzvan Burleanu pe cea de președinte. Ultima dintre acestea a și finanțat campania fostului președinte de la minifotbal, în 2013, pentru poziția de președinte a FRF, pe care o ocupă deja de opt ani de zile.

Un aspect foarte interesant al acestei colaborări îl reprezintă istoricul lui Gavrilă Vasilescu. Acesta este omul care, conform propriilor declarații, a redactat toate actele firmelor înființate de către Dan Voiculescu, fostul patron al grupului Intact, între 1991 și 1995, precum și al partidului acestuia, Partidul Umanist Român (PUR), în cadrul căruia a ocupat și funcția de președinte.

20 de întrebări fără răspuns pentru Răzvan Burleanu

Începând cu episodul de astăzi, vom lansa public, treptat, cele 20 de întrebări pe care i le-am lansat președintelui FRF și la care nu ne-a oferit niciun răspuns. În materialul de astăzi, primele patru chestiuni:

Până să vă implicați în minifotbal și fotbal ați fost angajat, pe rând, la Primăria Bacău, Parlamentul României – comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă și Administrația prezidențială. Cum ați obținut aceste funcții?

Cum ați luat contact cu minifotbalul? De unde până unde v-ați gândit la acest sport? Cum i-ați cunoscut pe Paul Costaș, Ioan Onicaș și Gavrilă Vasilescu? Cum v-ați gândit să înființați o asociație de minifotbal?

În timpul în care ați fost președinte al federației de minifotbal, într-o anchetă a Rise Project ați fost acuzat că v-ați folosit de poziția de președinte pentru a face afaceri personale. Care este punctul dumneavoastră de vedere?

Cine v-a propus să candidați la președinția federației române de fotbal? Cum ați ajuns în situația asta?