Categories: Lumea la zi

Serghei Lavrov, noi amenințări asupra Occidentului! „Diplomații ruși pun la cale ceva care să capteze atenţia internaţională”

Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse a declarat într-un interviu acordat agenției de presă RIA NOVOSTI, faptul că timpul nu reprezintă factorul principal în conflictul din Ucraina, deși toată lumea își dorește încheierea tratatului de pace între cele două state beligerante.

”Important este factorul esenţial, factorul calitativ al rezultatelor pe care le asigurăm poporului nostru, pentru acele persoane care doresc să rămână parte a culturii ruse și pe care junta de la Kiev le-a privat mulți ani la rând, prin încurajarea Occidentului, de absolut totul ceea ce este rusesc”, a punctat oficialul rus.

Serghei Lavrov acuză Occidentul

Reprezentantul Moscovei a precizat și care este sarcina armatei, nu aceea de a se gândi când se va termina războiul ci de a-și atinge obiectivele și a minimaliza pierderile. ”Sunt dictaţi de dorința de a-și face treaba bine, rapid și fără pierderi, sau mai exact, minimizand pierderile”, a mai precizat Serghei Lavrov.

În cadrul aceluiași interviu Lavrov a menținut retorica utilizată pe durata conflictului și a lansat din nou un avertisment la adresa statelor occidentale pe care le consideră responsabile de accentuarea tensiunilor, ținta atacurilor a fost președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen aflată în vizită la Kiev.

Acuzațiile lui Lavrov au fost făcute la scurt timp după ce der Leyen a făcut următoarea remarcă: „Rezultatul războiului trebuie să fie înfrângerea Rusiei şi o înfrângere după care ea să nu se ridice timp de decenii. Aceasta nu-i rasism, nazism şi o tentativă de a pune capăt problemei ruse?”, potrivit stirileprotv.ro.

Acuzațiile lui Lavrov nu se rezumă doar la vizitele oficialilor occidentali în Ucraina, reprezentantul Rusiei pune pe seama Statelor Unite exploziile care au avariat conductele de gaz Nord Stream 1 și 2.

Blocul Occidental face front comun împotriva Rusiei

În accepțiunea lui Lavrov, Occidentul minte în ceea ce privește refuzul Moscovei privind demararea negocierilor de pace și că statele vestice fac tot posibilul pentru ca fostele republici din CSI (Comunitatea Statelor Independente), Georgia și Republica Moldova împotriva Kremlinului.

Deși blocul occidental a făcut front comun împotriva Rusiei, sprijinind Ucraina cu echipament militar, Rusia nu are nevoie de niciun sprijin din partea aliaților, a mai precizat Lavrov care a precizat că nu le-a solicitat statelor membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), organizație condusă de Kremlin, din care mai fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîstan și Tadjikistan, potrivit stiripesurse.ro

Într-un final, ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov a lăsat de înțeles că Moscova plănuiește să răspundă acțiunilor demarate de statele occidentale prin care Vestul încearcă să umbrească împlinirea a unui an de la demararea ”Operațiunii Speciale de Eliberare”. Lavrov a precizat că diplomații ruși pun la cale ceva care să asigure că evenimentele organizate de Occident la New York și în alte părți ale lumii nu vor fi ”singurele care să capteze atenţia internaţională”.

Cristian Raducanu

Născut în ultimul an al comunismului, pot spune că evenimentele din 89 mi-au influențat perspectiva asupra societății. La mai bine 30 de ani de la căderea regimului dictatorial, umbrele comunismului încă ne bântuie. De ce? Răspunsul poate fi utopic, subiectiv sau incomplet, ține de fiecare să-și construiască viitorul. Eu, noi, venim cu informațiile!

Recent Posts

Vești bune pentru Republica Moldova! CE a decis prelungirea liberalizării comerțului în UE

Liberalizarea comerțului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova a fost prelungită cu încă un an…

4 minute ago

Zece ani fără permis! Măsuri drastice pentru cei care sunt prinși beți sau drogați la volan

Șoferii care sunt prinși beți sau drogați la volan riscă să rămână fără permisul de…

16 minute ago

GPT Store devine accesibil tuturor. OpenAI extinde accesul la magazinul de extensii pentru ChatGPT

Magazinul de extensii pentru ChatGPT, denumit GPT Store, va fi disponibil pentru toți utilizatorii. În…

21 de minute ago

Problemele ascunse cu care se confruntă cei bogați. Terapeuții au răspunsul

Deseori, oamenii extrem de bogați se confruntă cu probleme emoționale asemănătoare cu cele ale oamenilor…

30 de minute ago

Google și Apple își unesc forțele. Luptă contra hărțuirii prin urmărirea locației

Conform unui anunț realizat luni, 13 mai, de către reprezentanții Apple și Google, telefoanele iPhone…

43 de minute ago

Avertisment din partea FMI. Omenirea nu ar avea timp să se pregătească de IA

Potrivit informațiilor transmise de Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internațional, inteligența artificială lovește…

51 de minute ago

This website uses cookies.