Categories: Lumea la zi

Serbia nu a impus sancţiuni Rusiei, și nici nu a livrat arme Ucrainei. Povestea rachetelor GRAD

„Serbia nu exportă arme şi nici echipamente militare vreunei ţări pe care o considerăm având o situaţie internaţională problematică şi îndoielnică”, a spus Dacic în faţa presei la Belgrad. „Doresc să dezmint energic tot ce a apărut în unele mass-media”, a declarat ministrul sârb de Externe, Ivica Dacic.

Reacția oficialului vine după ce o știre a făcut valuri mari în presa rusă în care se spunea că 3.500 de rachete fabricate de compania sârbă Krusik ar fi fost exportate în secret Ucrainei prin Turcia şi Slovacia.

În știrea inițială era vorba despre rachete pentru lansatoarele multiple GRAD și implica în procesul de livrare și niște companii intermediare americane şi canadiene.

MAE rus a cerut lămuriri

În urma acestor relatări, MAE rus a cerut public clarificări guvernului sârb, așa că ieșirea ministrului Dacic a fost promptă și foarte clară, mai cu seamă că Serbia este un aliat tradiţional al Rusiei şi nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva acestei ţări, în pofida presiunilor în acest sens din partea unor lideri europeni.

Într-un interviu acordat vineri agenţiei France Presse, ministrul sârb al integrării europene, Tanja Miscevic, a făcut o afirmaţie ce ar putea fi interpretată ca o posibilă intenţie a Belgradului de a se alătura în cele din urmă acestor sancţiuni, mai ales din perspectiva dorinței Serbiei de a adera la UE.

„Nu am introdus încă sancţiuni” împotriva Moscovei, dar Belgradul „face mult pentru a susţine Ucraina„, a spus ea.

„Oferim Ucrainei ajutor umanitar. Nu ne lăudăm cu asta, nu vrem să politizăm acest ajutor (…). Dar ştim ce înseamnă să fii bombardat”, a continuat Tanja Miscevic, făcând aluzie la bombardamentele NATO împotriva Serbiei din 1999.

„Suntem singura ţară din Balcani care a trimis Ucrainei ce are nevoie pentru a o ajuta să-şi reconstruiască sistemul de distribuţie a energiei electrice” avariat de atacurile ruseşti, „reconstruim unele spitale şi am invitat răniţi să vină la tratament în Serbia”, a indicat responsabilă guvernului sârb.

Ce este GRAD

Este vorba despre un aruncător de rachete, 6×6 permanent cuplat, cu capacitate mare de progresiune în teren accidentat, proiectat pentru lansare rachete calibru 122 mm.  Poate lansa 40 rachete  GRAD / 20 s la distanţa 45 km sau 26 rachete LAR Mk4 în 45 s. Poate transporta 3+1 persoane în cabină blindată.

De asemenea, are capacitatea de a lansa amândouă tipuri de rachete calibru 122 mm şi tip LAR calibru de 160 mm din lansatorul cu 26 tuburi montate în două containere tactice. Un lansator LAROM poate lansa 40 rachete GRAD în 20 secunde sau 26 rachete LAR MK4 în 45 secunde.

Fiecare rachetă LAR conţine 104 bombleţi pe o arie circulară cu diametru de 200 m. Sistemul conţine un sistem modern de control al tirului (ACCS). Computerul tactic (GTAC, FTAC or ATAC) are o interfaţă ergonomică care reduce efortul echipajului.  Există și o reacţie feed-back computerizat care permite corecţii între lansator, observatorul din avanpost şi punctul de comandă.

Controlul focului poate fi efectuat din cabină sau cu comandă la distanţă cu cablu cu lungime de 50 m. Lansatorul are opţiunea pentru tragere individuală sau automată parţială sau completă, în rate variabile în 4 stadii între 0,5 s şi 1,8 s.

Catalin Dumitrescu

Ziarist din 90, pe vremea cand jurnalismul era ”de taraba”.

Recent Posts

Rusia nu are suficiente forțe, spune un general american. Trupele ucrainiene își vor putea meține liniile defensive

Generalul american Christopher G. Cavoli a declarat la sediul NATO că Rusia nu dispune de…

4 minute ago

Pensionarii pot încasa până la 1.000 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Pensia nu este singura formă de venit de care pot beneficia seniorii din România. Pensionarii…

15 minute ago

CNAIR investește în modernizare. Compania cumpără 32 de camioane

CNAIR a anunţat că va achiziționa 32 de camioane. Vehiculele sunt destinate intervenţiilor de urgenţă…

24 de minute ago

Guvernul promite noi ieftiniri. Se lucrează la reducerea prețurilor la produsele românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunțat că proiectul pentru limitarea adaosului comercial la produsele româneşti…

34 de minute ago

Guvernul investește 11 miliarde în calea ferată. Se reabilitează linia Focșani-Roman

Guvernul Ciolacu își continuă investițiile în infrastructura de cale ferată, prin reabilitarea liniei Focșani-Roman. Noua…

55 de minute ago

Creșterea prețurilor poate reveni. BCE nu scade dobânzile

Banca Centrală Europeană a anunțat că, deși ritmul de creştere al salariilor în zona euro…

o oră ago

This website uses cookies.