Robert Trandafir este un profesionist în antreprenoriat digital, inițiatorul companiei Zeph, unde îndeplinește atribuțiile de CEO și strateg de creștere. Are o carieră de peste 15 ani în domeniul marketingului online, cu competențe solide în optimizare SEO, publicitate plătită (PPC), gestionarea rețelelor sociale, campanii de email marketing și consultanță pentru dezvoltare și îmbunătățirea performanțelor de conversie.
El a fost prezent joi, 31 august, la un nou episod al podcastului „Picătura de Business” moderat de redactorul-șef al Revistei Capital, Sorin Andreiana. Episodul integral se poate viziona pe pagina de YouTube „HAI România”. Robert Trandafir a vorbit cu această ocazie despre începuturile sale în marketing digital, despre interesul său pentru SEO, mai ales că în vremurile acelea, aceste domenii nu erau chiar în trend.
„Am ajuns la SEO din întâmplare. M-am angajat în 2008-2009, în studenție, într-o agenție de web design, așa era în perioada aia. Și din agenția respectivă aveam un coleg HTML-ist programator, care făcea optimizări pentru bucata asta de SEO, dar nici el nu știa ce face. M-a atras și pe mine apoi domeniul, am început să citesc. Și am luat toate blogurile la rând, tot ce era în perioada respectivă. Și m-am îndrăgostit, am descoperit un domeniu total nou. Adică prin optimizarea unor cuvinte, prin optimizarea unor lucruri, puteai la momentul acela să faci niște business-uri, să încaseze bani. Adică era ceva wow”, a declarat Robert Trandafir.
Robert Trandafir, un autodidact
Antreprenorul a absolvit o facultate de Administrație Publică, dar în materie de marketing digital, a ales să fie autodidact. A povestit în cadrul podcastului „Picătura de business” că a făcut foarte multe cursuri pe zona asta în toți anii de după și a învățat mult prin practică. „La momentul acela se preda marketing online la ASE, dar nu se menționa nimic despre SEO, nimic despre tot ceea ce urma să fac. Industria asta s-a născut la propriu cam prin 2010”, a menționat el.
Primul proiect al său a fost o încercare, un proiect personal la care a lucrat pentru a vedea dacă poate să facă asta. Robert și-a făcut atunci un blog cu tot felul de modele de documente ca să poată să le optimizez pe zona de SEO. Și cu acel proiect a reușit să se angajez într-o agenție. Acel blog era, de exemplu, pe numărul unu în căutări la cerere de demisie, că avea foarte multe căutări. Și la un moment dat, un jurnalist cunoscut i-a zis unui politician că dacă nu știei să-ți dai demisia, să verifice la mine pe blog. Și am avut un boom uriaș de trafic”, a adăugat Robert Trandafir.
Iar de acolo, el a tot experimentat. Dar proiectul său de suflet pe SEO și pe zona de optimizare e un proiect cu care a început în lumea antreprenoriatului la care încă lucrează. „Mă refer aici la Cupio. Cu acest brand născut în Timișoara, eu lucrez personal din 2012, urmând să-mi fac agenția mea în 2013. Și e un client cu care lucrez în tot timpul ăsta. Site-ul lui a fost lansat pe o structură gândită de mine la momentul respectiv. Și a fost fascinant că, imediat cum s-a lansat site-ul, au început să vină vânzări din SEO și am continuat de atunci, am făcut pay-per-click, Google Ads, Facebook Ads, toate variantele de promovare care se puteau face. Și a fost și clientul care mi-a dat mie la acel moment cel mai mare boost de încredere să-mi dezvoltă agențiile în care am fost”, mai povestește antreprenorul.
Un domeniu care s-a transformat
Dar înainte de a-și deschide propriile sale afaceri, pe când era specialist angajat, el spune că avea un salariu de 3.500 de lei. Head of SEO era titulatura sa de carte de vizită. „Asta era până în 1.000 de euro atunci, cam până în 8-900 de euro, chiar înseamnă. Iar acum, lucrurile s-au schimbat, un salariu al unei poziții asemănătoare depășește 2.000 de euro în momentul ăsta, net. În mai un deceniu și ceva s-a dublat salariul”, a spus apoi Robert Trandafir.
Și la fel a evoluat și domeniul de activitate, întreaga industrie. Dar asta nu înseamnă că nu se fac greșeli și că totul merge ca uns. Antreprenorul a vorbit și despre greșelile pe care le pot face companiile când vine vorba de digital marketing. „Sugrumarea bugetului este un exemplu foarte bun, a bugetului de performance. Decizia de a crește anul acesta bugetul doar cu 20%, pentru că eu mi-am proiectat o creștere și aprob un buget. Dar costurile per click au crescut cu 30%, concurența a mai făcut o grămadă de alte lucruri. Se mai întâmplă multe alte schimbări în piață, iar compania respectivă riscă să rămână ancorată în decizia de buget și să nu facă niciun fel de mișcare”, a specificat el.
„Și atunci, deși eu teoretic îmi măresc eforturile, practic, le micșorez. Pentru că alții aleargă mai tare, click-ul e mai scump și așa mai departe. Și asta este o situație pe care am întâlnit-o de câteva ori și le-a permis chiar unor concurenți să crească mult mai repede pentru că au fost mai agili și s-au uitat mult mai mult la schimbările din piață”, a spus Robert Trandafir.
