Infofinanciar > Info > Se prelungește valabilitatea cardurilor de energie. Anunțul vine de la Nicolae Ciucă
Info

Se prelungește valabilitatea cardurilor de energie. Anunțul vine de la Nicolae Ciucă

Data de expirare a cardurilor de energie
Sursa foto Arhiva companiei

Românii defavorizați au primit carduri de energie încărcate cu bani. Acestea au avut ca scop plata facturilor și cumpărarea de lemne și alte materiale destinate încălzirii. Nicolae Ciucă a liniștit cetățenii și a spus că valabilitatea cardurilor de energie este până în 31 martie 2024.

„Sumele din ajutorul de încălzire dat în 2023 (cele doua transe de cate 700 de lei) și necheltuite de beneficiari până la sfârșitul anului ar putea fi cheltuite și în 2024”, a transmis Nicolae Ciucă, fostul premier al României.

Același lucru a fost susținut lu de către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

”O veste bună pentru cei aproximativ 2 milioane de beneficiari ai voucherelor pentru energie: Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024 astfel încât gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine și peste iarna care începe. În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene am obținut acordul prelungirii valabilității cardurilor de energie de la 31 decembrie 2023 la 31 martie 2024. În acest sens, în aceste zile, inițiem demersurile de modificare a legislației naționale pentru ca acest acord să fie rapid implementat”, a declarat ministrul conform alba24.ro.