Infofinanciar > Info > Se ieftinesc alimentele în mai puţin de două zile. Cum va arăta o sesiune de cumpărături
Info

Se ieftinesc alimentele în mai puţin de două zile. Cum va arăta o sesiune de cumpărături

Se ieftinesc alimentele în mai puţin de două zile. Cum va arăta o sesiune de cumpărături

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care intră în vigoare de la 1 august este aşteptată de mulţi români. Pornind de la acest text legislativ, comercianţii vor fi obligaţi să-şi limiteze  adaosul comercial pentru 14 alimente de bază, care-și găsesc locul în coșul de cumpărături al aproape fiecărui cetățean.

Ei nu vor fi însă singurii obligați să-și plafoneze adaosul. Același lucru este valabil și pentru procesator, precum și pentru întregul lanț de distribuție – în acest din urmă caz, adaosul comercial nu poate fi mai mare de 5%, în vreme ce procesatorii și comercianții au dreptul la un maximum de 20%.

Mai multe etape de implementare a proiectului

Chiar dacă mult-așteptatul proiect va intra în vigoare de la 1 august, acesta este doar începutul. Conform ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, se vor face studii în următoarele luni pentru a determina sucesul acestei ordonanțe. În urma studiilor, va reieși dacă plafonarea trebuie sau nu să fie prelungită.

„Este proiectul mult aşteptat de către toţi românii şi urmează să fie aplicat pe o perioadă de trei luni de zile şi sunt aşteptate ieftiniri considerabile la aceste produse alimentare”, a declarat oficialul.

La ce schimbări ne putem aștepta

Conform textului ordonanței, există mai multe limite superioare pe care actorii din domeniul comerțului trebuie să le respecte. Acestea sunt:

„- maximum 20% la procesator

– maximum 5% pe întreg lanţul de distribuţie

– maximum 20% la comerciant”.

Alimentele care nu vor mai supuse unui adaos comercial excesiv sunt versiunile generice ale unor produse de bază din dieta celor mai mulți români. Astfel, lactatele generice, pâinea simplă, fructele și legumele la vrac reprezintă obiectul ieftinirilor:

„- pâine albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi
– lapte de vacă proaspăt 1.5% grăsime, 1l
– brânză telemea de vacă vrac
– iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3.5%, max. 200 gr.
– făină albă de grâu „000” 1 kg
– mălai 1 kg
– ouă găină calibru M 10 buc.
– ulei de floarea soarelui 1 l
– carne proaspătă pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui
– carne proaspătă de porc: carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc
– legume proaspete vrac: roşii (tomate), castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia
– fructe proaspete vrac: mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă
– cartofi proaspeţi albi vrac
– zahăr alb tos 1 kg”, se arată în textul ordonanței, adaptat de către Realitatea.

Aceasta este o nouă măsură de combatere a inflației, alături de măsurile de sprijin financiar din categoria cardurilor de energie și voucherelor pentru alimente. Acestea din urmă vizează și ele tot produsele de bază.