Categories: Info

Se construiește o nouă conductă de transport de gaze naturale în România. Transgaz a scos la licitație contractul

Procesul de modernizare și de implementare a unor noi sisteme continuă în România. Acest deceniu este marcat de încercarea oficialilor de a dezvolta țara din punct de vedere economic. În această direcție, Transgaz vine cu un nou proiect care va aduce beneficii enorme. Se construiește o conductă de gaz, cu o lungime de 180 de kilometri.

Transgaz a scos la licitație un contract pentru construirea unei conducte de transport a gazelor naturale. Direcția acesteia va fi traseul Prunişor – Orşova – Băile Herculane – Jupa, iar gazoductul va avea o lungime de 180 de km, conform ministrului Energiei, Virgil Popescu. Fondurile pentru această implementare vor fi asigurate exclusiv din Fondul pentru Modernizare.

Se construiește o conductă de transport a gazelor naturale

Contractul scos la licitație de Transgaz, care prevede construirea unui conducte de gaz care traversează o lungime de 180 de km, va fi finanțată din banii proveniți din Fondul de Modernizare.  „A fost făcut un nou pas pentru construcţia conductei de transport a gazelor naturale pe direcţia Prunişor – Orşova – Băile Herculane – Jupa. Transgaz a scos la licitaţie contractul pentru construcţia conductei, care va avea o lungime de 180 km, iar fondurile vor fi asigurate inclusiv din Fondul pentru Modernizare.” a declarat ministrul Energiei, pe pagina personală de socializare.

Conducta de transport prevede alimentarea cu energie electrică, protecția catodică și fibră optică. Acest proiect, conform ministrului Energiei, este extrem de important pentru domeniul gazelor naturale și a fost declarată de Guvern o prioritate în acest sens.
„În august 2022 am semnat autorizaţia de construire a conductei de transport gaze naturale, care prevede inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică. Totodată, proiectul de investiţii «Conductă de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor – Orşova – Băile Herculane – Jupa» a fost declarat de Guvern proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale”, a semnalat Virgil Popescu într-un mesaj pe Facebook.

România, hub energetic

Conform Ministrului Energiei, proiectul este extrem de important pentru regiunea Olteniei. De asemenea, reprezintă „o piesă vitală” pentru a diversifica rutele de transport către Vest şi poate face din România un hub energetic semnificativ.

Traseul conductei va trece prin judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin. Punctele centrale ale conductei vor fi municipiile Caransebeş & Orşova, plus localităţile Băile Herculane, Topleţ, Mehadia, Cornea, Domaşnea, Căzăneşti, Teregova, Armeniş, Slatina Timiş, Bucoşniţa, Buchin, Turnu Ruieni, Obreja, Prunişor, Husnicioara, Căzăneşti, Siseşti, Ilovăţ, Bâlvăneşti, Godeanu, Balta, Podeni, Cireşu şi Iloviţa.

„Prin realizarea acestei conducte se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a localităţilor din zona de interes a obiectivului, respectiv un număr de aproximativ 15.500 consumatori casnici, 94 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare. cămine culturale, cabinete medicale, etc) şi aproximativ 113 de agenţi economici în judeţul Mehedinţi precum şi aproximativ 12.000 consumatori casnici, 136 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc) şi aproximativ 231 de agenţi economici în judeţul Caraş Severin”, a menţionat ministrul, conform Digi24 .

Bianca Pislaru

Studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Sunt pasionată de scris, artă și muzică.

Recent Posts

Cerere de Transparență. Fondul de investiții al Norvegiei solicită companiei Shell mai multe detalii despre politica climatică

Fondul suveran de investiții al Norvegiei a cerut, vineri, companiei Shell să ofere investitorilor mai…

5 ore ago

Se testează noi zăcăminte de apă minerală în România! Premieră în ultimii peste 30 de ani

În cadrul Forumului de Afaceri Italia-România, care a avut loc la Roma în luna februarie…

5 ore ago

Noul sistem informatic al Casei de Pensii a fost publicat. Ce beneficii vor avea pensionarii

Noul sistem informatic al Casei de Pensii a fost publicat în Monitorul Oficial, a declarat…

5 ore ago

Temu înfruntă o acțiune legală din partea UE

Retailerul chinez de comerț electronic fast-fashion Temu a fost lovit joi de o plângere a…

6 ore ago

Sute de pompieri din UE vor fi relocați în zonele cele mai vulnerabile la incendii

Sute de pompieri din Uniunea Europeană vor fi prepoziţionaţi în statele membre cele mai vulnerabile…

6 ore ago

Hesburger deschide primul restaurant la Râmnicu Vâlcea

Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din Finlanda și țările Baltice…

6 ore ago

This website uses cookies.