Infofinanciar > Info > Schimbări în sistemul educațional. Noi condiții în acordarea burselor școlare pentru anul 2024-2025
Info

Schimbări în sistemul educațional. Noi condiții în acordarea burselor școlare pentru anul 2024-2025

Schimbări în sistemul educațional. Noi condiții în acordarea burselor școlare pentru anul 2024-2025
Sursa arhiva companiei

Ministrul Educației, Ligia Deca a anunțat  modificările în metodologia de oferire a burselor școlare. Modificările se vor aplica începând cu anul şcolar viitor 2024 -2025.

Elevii vor putea primi burse școlare în anul de studii 2024-2025 doar dacă respectă noile condiții. Acestea sunt: media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior.

Elevii care fac peste 10 absențe nemotivate nu vor putea primi bursa socială. Noua condiție este argumentată de  cercetătorul Dacian Dolean. Acesta transmite că „abandonul școlar în România este mult peste media statelor Uniunii Europene, iar unul dintre predictorii cheie ai abandonului școlar este absenteismul cronic al elevilor“.

Cercetătorul Dacian Dolean a fost cel care a accentuat atenția asupra elevilor care primesc bursa și care absentează regulat. Acesta a precizat că „prezența elevilor la școală este un criteriu esențial“.

Condițiile primirii burselor școlare propuse în 2024

Conform proiectului OUG pentru anul școlar 2024-2025 elevii pot primi burse după următoarele criterii:

– Bursa de reziliență: se va acorda elevilor cu media cel puţin 7 şi care fac parte din primii 30 la sută dintre elevii din clasa din care fac parte.

– Bursa socială: elevii care adună 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.

– Bursa de merit și excelență: elevii primesc bursa de excelență și bursa de merit, indiferent de numărul de absențe, potrivit metodologiei.

– Bursa tehnologică: în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 acesta nu poate beneficia această de bursă.

Ligia Deca despre noile modificări

Noile modificări vor intra în vigoare începând cu anul școlar viitor, respectiv 2024-2025.

Ligia Deca, ministrul Educației a declarat că „modificările se vor aplica începând cu anul şcolar viitor 2024 – 2025. Modul practic de acordare a burselor este detaliat în Metodologia de acordare a burselor pe care o vom lansa astăzi în consultare publică. În acest moment, elevii pot beneficia de bursă olimpică de excelenţă I şi II, bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică şi bursă pentru participarea şcolară a mamelor minore. Toate aceste categorii se menţin în Legea învăţământului preuniversitar şi practic odată cu noua lege am triplat numărul beneficiarilorde burse din şcolile din România”.

Care sunt sumele burselor școlare?

a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit; – 450 de lei/lună
c) bursa de reziliență; – 300 de lei/ lună
d) bursă socială; – 300 de lei/ lună
e) bursă tehnologică – 300 de lei/lună

Ce spune Metodologia din 2023

În Metodologie scrie că „pot primi bursă de excelență olimpică doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.

Pot primi bursă de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.“ , conform România TV.