Infofinanciar > Info > Şapte din zece tineri români îşi doresc programe de învăţare bazate pe exemple practice
Info

Şapte din zece tineri români îşi doresc programe de învăţare bazate pe exemple practice

Şapte din zece tineri români îşi doresc programe de învăţare bazate pe exemple practice
Foto: facebook

Şapte din zece tineri români îşi doresc programe de învăţare bazate pe exemple practice. Așa arată datele unui studiu realizat de organizaţia „UP Generation”.

Cercetarea mai arată că elevii şi studenţii ar prefera şi alte materii în afară de cele tradiţionale. Unele care să îi ajute să îşi descopere talentele.

Conform datelor studiului, adolescenții își doresc cel mai mult să se poată exprima liber în public. În timp ce pentru studenți și cei care deja se află la primul job educația financiară devine o prioritate. Î

n același timp, tinerele sunt mai atrase de dezvoltarea empatiei și a inteligenței, într-un procent de 24%. Spre deosebire de băieți, care în procent de 30% au o apetență crescută pentru informatică, dar și inteligența artificială.

De asemenea, vânzările și negocierea sunt domenii preferate de băieți.

Monica Florea, fondator UP Generation„: 72% din tinerii din România îşi doresc cu adevărat să învețe mai mult decât ce le oferă școala sau facultatea. Iar în top trei pe lista lor de priorități regăsim educația financiară, vorbitul în public, marketingul și comunicarea. Dezvoltarea personală și pregătirea pentru viața profesională reprezintă cu adevărat o preocupare majoră în rândul tinerilor. Astfel că aproape 95% dintre ei au identificat deja ariile pe care vor să și le îmbunătățească”.

14% dintre tineri au declarat că își doresc stabilitate financiară, iar 12% doresc programe de învățare și educație.