Infofinanciar > Lumea la zi > Care sunt șansele ca Serbia să adere la UE în 2028. Aleksandar Vucic se arată destul de pesimist
Lumea la zi

Care sunt șansele ca Serbia să adere la UE în 2028. Aleksandar Vucic se arată destul de pesimist

Care sunt șansele ca Serbia să adere la UE în 2028. Aleksandar Vucic se arată destul de pesimist
Sursă foto: arhivă

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a precizat că sunt mici șansele ca țara sa să adere la Uniunea Europeană în 2028.

Anul 2028 este o dată vizată de unele țări balcanice care speră ca Serbia să adere cât mai repede la acest bloc. Declarația președintelui a venit la două zile după ce a încheiat un acord istoric cu Franța. Serbia a achiziționat 12 aeronave de luptă Rafale.

„Nu cred că vom face parte din Uniunea Europeană în 2028. Şi cred că dacă unii dintre noi ar putea deveni membri ai UE. Acest lucru nu se poate întâmpla înainte de 2030, dar aceasta este doar evaluarea mea”, a declarat Vucic în cadrul unei conferințe, potrivit g4media.