Infofinanciar > Info > S-a stabilit formula finală de calcul a facturilor la energie! Nicolae Ciucă: „Este important să protejăm cetățenii vulnerabili”
Info

S-a stabilit formula finală de calcul a facturilor la energie! Nicolae Ciucă: „Este important să protejăm cetățenii vulnerabili”

S-a stabilit formula finală de calcul a facturilor la energie! Nicolae Ciucă: „Este important să protejăm cetățenii vulnerabili”
Sursă foto: Jurnalul

Premierul României, Nicolae Ciucă, a adus în discuție măsurile stabilite de Guvern miercuri, în ceea ce privește industria energiei electrice din țara noastră. Astfel, la unii producători, peste anumite niveluri de preţ, energia se va impozita astfel încât din banii obţinuţi din această taxă să poată fi acoperite sumele pe care Guvernul le va folosi la compensare.  De asemenea, în privința IMM-urilor, tariful de 1 leu pe kw va rămâne la fel,  iar pentru marii consumatori, acesta va fi de 1,3 lei. Oficialul a mai anunțat că aceste reguli vor intra în vigoare începând din 1 ianuarie 2023.

„Concluziile au fost stabilite nu neapărat ieri, ieri a fost decizie pe care am luat-o pe marginea unor formate şi date de lucru pe care le-am avut împreună cu instituţiile care lucrează în domeniu şi au responsabilitatea pentru tot ceea ce înseamnă sectorul energetic din ţara noastră. Am convenit că vom continua să asigurăm preţurile de 0.68 de bani pentru cetăţenii care consumă până în 100 de kw, 0,80 lei pentru cei care consumă până în 255 de kw, acelaşi preţ va fi şi pentru cei care consumă peste 255 de kw, până la acest plafon dar ceea ce depăşeşte va avea un alt nivel de plată şi este luată în calcul acea sumă pe care aţi vehiculat-o, de 1,3 lei”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, în privința deciziilor din industria energetică pe care le-au luat responsabilii din coaliția de guvernare.

„Pentru IMM-uri s-a stablit să menţinem acea sumă de 1 leu pe kw iar pentru marii consumatori, 1,3 lei, urmând ca toate aceste elemente tehnice să fie cuprinse într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă”, a mai spus premierul, potrivit celor de la News.ro.

„Producătorii sunt cei care beneficiază în acest moment de anumite venituri suplimentare iar la producători, peste anumite niveluri de preţ, se va impozita astfel încât banii obţinuţi din impozitul la producători să putem acoperi sumele pe care le folosim la compensare”, a completat Nicolae Ciucă.

Legea, în vigoare de anul viitor

În plus, oficialul a mai spus că aceste reguli se vor aplica începând de anul viitor.

„Numai anul acesta am venit cu a treia Ordonanţă, e nevoie să avem flexibilitatea necesară să putem să ne adaptăm la toată această dinamică. Este important să ne protejăm cetăţenii vulnerabili, este important să ne protejăm IMM-urile şi este important să ne protejăm inclusiv consumatorii mari. În acest moment, probabil vom merge pe încă un an de zile, începând cu 1 ianuarie”, a mai mărturisit premierul.

Cât plătesc românii la facturi în iarnă

Liderii coaliției de guvernare s-au pus de acord miercuri să mențină plafoanele pentru energia electrică și în 2023 și, totodată, să reglementeze piața printr-o nouă ordonanță de urgență. De aceea, din data de 1 ianuarie 2023, piața de energie va fi reglementată în proporție de 80%, ceea ce înseamnă că 80% din prețul energiei va fi plafonat, în timp ce restul de 20% va fi lăsat la libera negociere, pe piața bursieră, scriu cei de la Hotnews.

Guvernul a decis și plafoanele pe care le vor plăti consumatorii casnici pentru facturile la energie electrica:

a) sub 100 kwh pe lună tarif de 0,68 lei/ kwh – preț factură aprox. 70 lei

b) între 100 kwh -255kwh pe lună tarif de 0,8 lei/ kwh – preț factură aprox. 200 lei

c) peste 255 kwh până la 300 kwh pe lună tarif de 1,3 leu/ kwh – preț factură aprox. 260 lei