Infofinanciar > Lumea la zi > Rulotiștii vor circula mai lesne prin Bulgaria. Se plătește o vinietă unică
Lumea la zi

Rulotiștii vor circula mai lesne prin Bulgaria. Se plătește o vinietă unică

Rulotiștii vor circula mai lesne prin Bulgaria. Se plătește o vinietă unică
Foto: facebook.com

Toate rulotele, indiferent de masa totală maximă autorizată, vor plăti o vinietă unică, a decis Parlamentul de la Sofia.

Parlamentarul Nastimir Ananiev de la formaţiunea „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată” (CC-DB) a explicat că până acum toate vehiculele de camping cu o masă de 3,5 tone au plătit o vinietă, dar erau unele rulote mai grele care erau tratate precum camioanele, ceea ce îngreuna foarte mult situaţia celor care alegeau să îşi petreacă vacanţa în acest mod.

Mergi cu rulota prin Bulgaria, e mai simplu acum

Potrivit lui Ananiev, Parlamentul a rezolvat acum această situaţie. Toate autovehiculele de camping, indiferent de masa lor, vor putea circula pe drumurile din Bulgaria cu vinietă. Ananiev a adăugat că acesta este un semnal pozitiv pentru vacanţele mai prietenoase cu natura.

De asemenea, parlamentarii bulgari au mai votat şi în favoarea înfiinţării de aşa-numite „puncte de întreţinere pentru rulote”.

Parlamentarul Miroslava Petrova, de la formaţiunea „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată” (CC-DB), a apreciat că în acest fel statul va crea oportunitatea pentru creştere standardelor pentru turismul de camping şi cultura campingului în Bulgaria.