Infofinanciar > Info > Romgaz a rămas în pană de bani. Compania apelează la credite și emisiuni de obligaţiuni
Info

Romgaz a rămas în pană de bani. Compania apelează la credite și emisiuni de obligaţiuni

Romgaz a rămas în pană de bani. Compania apelează la credite și emisiuni de obligaţiuni
Sursa foto: Arhiva companiei

Romgaz a anunțat că intenționează să lanseze o emisiune de obligaţiuni în valoare de până la 500 milioane de euro, în cursul acestui an.

Romgaz are nevoie de bani pentru finanţarea activităţii curente, dar și şi pentru investiţii, Numai proiectul Neptun Dee neceistă până la 4 miliarde de euro, din care Romgaz trebuie să asigure 50%.

Emisiunea de obligațiuni va include titluri cu maturitate cuprinsă între cinci şi doisprezece ani. Acestea vor fi listate la bursele din Luxemburg şi Bucureşti. Emisiunea face parte dintr-un program al companiei, de până la 1,5 miliarde de euro. Pe lângă obligaţiuni, compania intenționează să contracteze două facilităţi de credit, de la Banca Transilvania şi Unicredit. Valoarea totală a creditelor este de 250 milioane de euro.

„În cursul lunii mai 2024, agenţia de rating Fitch Ratings Limited a acordat societăţii rating-ul de credit BBB-. Ceea ce reprezintă un avantaj în accesarea acestei surse de finanţare”, se arată în documentele Romgaz, citate de bursa.