Infofinanciar > Esential > România, o țară ieftină pentru turismul internațional. Turiștii străini ne evită însă
Esential

România, o țară ieftină pentru turismul internațional. Turiștii străini ne evită însă

România, o țară ieftină pentru turismul internațional. Turiștii străini ne evită însă
Sursa foto: Arhiva companiei

Avem o țară frumoasă, cu orașe sigure, sate minunate, oameni ospitalieri și destinații turistice foarte accesibile. Nu o afirmăm noi, ci clasamentele internaționale. Cu toate acestea însă, turiștii străini încă evită să ne viziteze, iar cei români preferă destinațiile externe.

România este o prezență episodică în clasamentele turistice internaționale. Turiștii străini ne apreciază de la distanță se pare. Dar, cu cât mai rare sunt „episoadele“, cu atât mai notabile sunt clasările care ne măgulesc orgoliul patriotic.

De exemplu, în 2022, site-ul European Best Destinations, a inclus Oradea între primele 10 destinații preferate de turiștii străini pe Bătrânul Continent. Mai precis, pe un onorabil și neașteptat loc 6, obținut datorită „patrimoniului arhitectural unic“, pentru care a fost votat „cel mai frumos oraș Art Nouveau din Europa“. Concurența a fost puternică – conform voturilor celor peste 500.000 de turiști din 182 de țări, pe primele locuri s-au situat Ljubljana (Slovenia), Marbella (Spania), Amiens (Franța), Plovdiv (Bulgaria) și Leuven (Blegia).

O altă realizare meritorie a fost consemnată la începutul acestui an, când Organizația Internațională a Turismului (UNWTO – agenție a Națiunilor Unite) a acordat titlul de „Best Tourism Village“ satului Rășinari. Din nou un rezultat deosebit, având în vedere că au fost luate în considerare 126 de sate din 57 de țări.

Stăm bine și în ceea ce privește „destinațiile naturale“ în Europa. Potrivit „Top 10 Nature Destinations in Europe“, realizat anul acesta de platforma Booking.com. Pe baza voturilor utilizatorilor, România figurează cu două orașe – Brașov, locul patru, și Sinaia, poziția a noua. Este adevărat însă că, în 2023, orașele din Europa Centrală și de Est au primit cele mai multe voturi, Polonia figurând cu nu mai puțin de trei (Zacopane, Karpacz și Szklarska), iar Slovenia cu unul (Bled).

Stăm bine la ospitalitate și siguranță…

Tot la începutul anului, Booking.com a prezentat câștigătorii „Traveller Review Awards 2023“. Printre premianții la categoria cele mai ospitaliere regiuni din lume, s-a aflat și „zona“ Mureș, situată pe poziția a cincea, după La Rioja (Spania), Epir (Grecia), Oberosterreich (Austria) și County Down (Marea Britanie).

În topul celor mai ospitaliere orașe, România nu a prins niciun loc, însă stăm binișor în ceea ce privește siguranța oferită turiștilor străini. În ierarhia realizată de Numbeo, una din cele mai mari baze de date online care colectează informații furnizate de utilizatori despre orașe și țări din întreaga lume, România figurează cu nu mai puțin de șapte orașe. Este adevărat, dintr-un total de 353 din întreaga lume, dar Clujul a reușit să se claseze pe locul 18 – respectiv 10 dacă ne raportăm doar la Europa –, Timișoara pe 34 (17 pe continent), urmată de Brașov pe 35 (18). Bucureștiul a prins și el prima sută, pe poziția 59 (31), la fel ca și Iașiul, locul 96 (50). Următoarele clasate sunt Craiova, pe 194 (respectiv 96), și Constanța, pe 221 (106).

ghid turistic; sursa realitatea,ro

Sursa foto: Arhiva companiei

… dar și mai bine la destinații ieftine

România excelează însă în ceea ce privește costurile mici și reușește să apară în numeroase topuri de tipul „Best affordable“ sau „Cheapest destinations“.

De exemplu, un articol recent din „The Times“, care recomandă turiștilor cu buget redus cele mai accesibile city break-uri în Europa, include pe listă, pe poziția a șasea, Bucureștiul. Conform sursei citate, argumentele forte ale Capitalei sunt zborurile ieftine și costurile mici cu cazarea.

O altă publicație britanică, „The Sun“, nominalizează Timișoara drept cea mai ieftină destinație de city break – din lume! Concluzia aparține unui studiu realizat de compania americană Bounce. Aceasta a analizat costurile cu cazarea, transportul și mesele în oraș, precum și prețul produselor alimentare din 75 de țări. Orașul de pe Bega a ieșit pe primul loc, fiind cel mai ieftin. Fapt care i-a permis să detroneze capitala Argentinei, Buenos Aires, situată pe poziția secundă. Locul trei i-a revenit capitalei Azerbaidjanului, Baku.

Timișoara mai apare însă și în „Travel Cost Index“ (sau „Backpacker Index“), realizat de site-ul Budget Your Trip, pe poziția a patra în topul celor mai ieftine orașe de vizitat din Europa. Unde mai figurează și Sibiul (locul 15), dar și Bucureștiul (85).

Suntem în top

Și Brașovul apare pe ultima poziție într-un „Top 10 cheapest nicest city breaks in Europe“, din această toamnă. Orașul este prezentat ca „o alternativă mai ieftină la București, care este încă, după standardele europene, incredibil de avantajoasă“. Recomandarea este făcută de Condé Nast Traveler, o prestigioasă revistă de lifestyle și călătorii de lux.

Nu sunt însă singurele nominalizări de acest tip. Un alt articol din vară, de data aceasta al publicației austriece „Der Standars“, poziționează Iașiul și Clujul pe primele două locuri în clasamentul celor mai ieftine oraşe din Europa pentru vacanţe de lux la hoteluri de cinci stele. Austriecii citează o analiză a unei companii de turism care a comparat oferta din 60 de orașe de pe continent. Aceasta a inclus, pe lângă costurile de cazare și masă, și cele alte transportului cu taxiul, precum și pentru o zi la spa. În top mai apar Bucureștiul, pe locul patru, și Constanța, pe locul șapte.

Și totuși…

… numărul turiștilor străini care vin în România este printre cele mai scăzute din rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Conform datelor Eurostat, suntem pe ultimul loc în UE la acest capitol.

Din acest motiv, creșterea numărului de turiști străini este o prioritate a ministerului de resort. Care și-a propus ca, până în 2025, să ajungă la 2,8 milioane de vizitatori de peste hotare. Un obiectiv ambițios având în vedere că în 2024 numărul total al acestora a fost de circa 1,5 milioane. Iar în 2023 ar putea ajunge la aproape 1,8 milioane.

Indiferent însă dacă sunt români sau străini, România nu stă deloc bine la capitolul turism. Conform Travel & Tourism Development Index 2021, realizat de World Travel & Tourism Council (WWTC), țara noastră ocupa poziția 53 în urmă cu doi ani. În scădere cu trei poziții față de 2019, care a fost cel mai bun an al industriei. Contribuția turismului la Produsul Intern Brut al României a ajuns în 2019 la 2,98%. Însă în anul următor, a scăzut la 1,59%.

Un efect similar s-a înregistrat în întreaga Europă, ca urmare a pendemiei de COVID-19. Problema este însă că turismul autohton nu dă semne de revenire foarte rapidă. Ceea ce, în restul lumii deja se întâmplă. Analiza impactului economic al turismului la nivelul UE realizată de WWTC arată că anul trecut contribuția acestuia la bugetul Uniunii a crescut cu 40,5%. Este la 8,7%, foarte aproape de vârful de 9,6% atins în 2019. În România mai avem de așteptat până să atingem din nou maximul de 2,9%.

Până atunci însă, ne putem consola cu faptul că European Best Destinations a decretat bradul de Crăciun din Craiova cel mai frumos în 2023. Și chiar și cel din Brașov a prins un onorabil loc 20…