Infofinanciar > Info > România, pe primul loc în Uniunea Europeană la neîncasarea TVA
Info

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la neîncasarea TVA

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la neîncasarea TVA
Foto: facebook.com

România se aflăm pe primul loc în Uniunea Europeană la neîncasarea TVA, arată un raport recent al Comisiei Europene. Conform documentului, țara noastră își adâncește pierderile din taxa pe valoare adăugată în termeni nominali.

Asta înseamnă la 9 miliarde de euro în 2021, față de 7,9 miliarde în 2020. ANAF face eforturi pentru a reduce acești indicatori și rămâne de văzut cât de eficiente vor fi măsurile agenției.

Pe primul loc, adică ultimii

36,7% este valoarea deficitului generat de neîncasarea TVA în România în 2021. Chiar dacă procentele sunt în ușoară scădere față de anul anterior, în termeni nominali, sumele sunt în creștere. Iar România este în fruntea acestui nedorit clasament la nivel european.

Deficitul reprezintă pierderile pe care le au la TVA bugetele statelor. Cauzelor acestor fenomene sunt multiple: evaziune, fraudă, insolvențe, faliment sau erori administrative. Specialiștii citați de Agerpres observă că, dacă raportăm această sumă la deficitul bugetar al țării, observăm că jumătate din acesta ar fi putut fi acoperit dacă TVA ar fi fost colectată la un nivel mai bun. În clasamentul european, România se află la o distanță considerabilă de locul doi, Grecia, cu un avans de zece puncte procentuale.

Conform datelor, România a ocupat primul loc european la decalajul TVA începând din 2015. Acum, mai spun experții, autoritățile își pun speranțe în programele implementate sau în curs de implementare de către ANAF. Între acestea figurează casele de marcat electronice, factura electronică sau declarația electronică SAFT, depusă de către firme.