Info

România a ajuns la fundul sacului! Ministerul Finanțelor a ordonat un împrumut de 479,9 milioane de lei

economica.net
FOTO: economica.net

România se împrumută din nou! Ministerul Finanțelor a contractat un împrumut în cursul zilei de luni, în valoare de 479,9 milioane de lei  printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 72 de luni și cu un randament mediu de 8, 31 pe an. Băncile au subscris 557, 9 milioane de lei, iar valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, conform datelor oferite de Banca Națională a României (BNR).

Mâine, o altă licitație este programată prin care, Ministerul Finanțelor (MF), dorește să atragă 60 de milioane de lei în concordanță cu randamentul stabilit în cursul zilei de astăzi pentru obligațiuni.

Ministerul Finanțelor împrumută 4,785 miliarde de lei

În luna noiembrie, ministerul Finanțelor a optat pentru planificarea împrumuturilor de la băncile comerciale a căror valoare se ridică la 4,2 miliarde de lei, la ce se mai poate adăuga și suma de 585 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni.

Valoarea totală de 4,785 miliarde de lei, depășește cu 920 de milioane de lei sesiunea programată în octombrie de 3, 865 miliarde de lei, și va fi direcționată pentru refinanțarea datoriei publice și finanțarea deficitului bugetului de stat.

În cadrul licitației de luni au fost prezenți opt dealeri primari. Rata cuponului a fost stabilită la 8,75% iar randamentul până la maturitate aferent prețului mediu de adjudecare a fost de 8,31%. De menționat este faptul că din suma totală adjudecată, băncile au acordat în nume propriu 401 milioane de lei, iar ofertele necompetitive s-au ridicat la 69 milioane de lei.

Statul s-a împrumutat pentru a doua oară în cursul unei săptămâni, în urmă cu fix o săptămână, Ministerul Finanțelor a împrumutat 1, 23 miliarde de la bănci prin două licitații cu titluri de stat la randamente de 9,13%  și 9,43% pe an.

Statul se împrumută pentru a doua oară în cursul unei săptămâni

Suma pe care a contactat-o ministerul Finanțelor în prima săptămână din luna noiembrie a fost de 817 milioane de lei cu dată scadentă în 2025 cu o dobândă anuală de 9,13%.

Potrivit businessmagazin.ro  volumul total al cererii a fost de 1,02 mld de lei. Băncile au licitat în nume propriu 865 milioane de lei, iar ofertele necompetitive au însumat 164 milioane de lei. Din totalul sumei adjudecate, 717 milioane de lei au fost oferite de bănci în nume propriu, de această dată ofertele necompetitive s-au ridicat la 100 de milioane de lei.

Rata cuponului nu a depășit pragul de 3,5% cu un randament până la maturitate aferent prețului mediu de adjudecare a fost de 9,10%.

Pentru a doua licitație, Ministerul Finanțelor a redeschis o emisiune de obligațiuni cu data scadentă în aprilie 2036 și a împrumutat suma de 422 de milioane de lei, la o dobândă anuală de 9,43%.  Cererea totală s-a ridicat la 775, 7 milioane de lei, din care unitățile bancare au licitat 546, 5 milioane de lei. Ofertele necompetitive au însumat 229,2 milioane de lei, potrivit stiripesurse.ro.